SMURD, la ceas aniversar: De cinci ani în Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) marchează cinci ani de când protejează viaţa sălăjenilor.

În urmă cu cinci ani, în 16 decembrie 2011 a fost un moment important pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum", fiind ziua în care pompierilor li s-au încredinţat şi misiunile de acordare a primului ajutor calificat. Tot atunci, unitatea a fost înzestrată cu patru ambulanţe B2, la Zalău, Şimleu Silvaniei, Nuşfalău şi Ileanda.

În primul an de activitate, echipajele SMURD au efectuat 1.259 de intervenţii, pentru ca în anii următori să crească, astfel că în 2016, numărul lor a ajuns la 2.348. Aproape jumătate dintre acestea au fost asigurate de către ambulanţa SMURD de la Zalău.
"Succesul misiunilor noastre a fost asigurat şi de buna colaborare al structurilor serviciului integrat de medicină de urgenţă prespitalicească - Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Zalău, şi a Serviciului de Ambulanţă Sălaj", se arată într-un comunicat de presă al ISU Sălaj.

Potrivit sursei citate, pregătirea de specialitate în acordarea primului ajutor calificat a paramedicilor sălăjeni se desfăşoară prin parcurgerea tematicii de specialitate organizată pe două module, în centrele de pregătire ale Ministerul Afacerilor Interne de la Oradea şi Târgu Mureş. Primul modul asigură însuşirea cunoştinţelor şi punerea în practică a protocoalelor a primului ajutor medical calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare. Al doilea modul care a demarat în luna octombrie 2015 asigură extinderea competenţelor primului modul pentru acces venos periferic şi protezarea minim invazivă a căilor aeriene.

"După cinci ani de existenţă a acestui serviciu putem afirma că experienţa profesională a paramedicilor se cuantifică, în unele cazuri, şi la peste 1.000 de intervenţii/om", susţin reprezentanţii ISU "Porolissum".
În ceea ce priveşte cazuistica misiunilor la care au participat echipajele SMURD, aceasta a vizat traumatisme şi politraumatisme prin accidente rutiere, cădere, plăgi, fracturi, contuzii, diverse afecţiuni medicale, persoane căzute în stradă, intoxicaţii cu alcool sau monoxid de carbon, bolnavi cu afecţiuni psihice.
În multe dintre cazuri echipajele SMURD au colaborat cu Ambulanţa, echipajele pentru descarcerare şi au asistat la incendii unde era pericolul intoxicării cu fum atât a salvatorilor, cât şi al celor salvaţi.

Vă mai recomandăm:

FOTO Hangarul elicopterului SMURD alocat judeţelor din nord-vest a fost finalizat. Cum arată investiţia de peste un milion de lei

FOTO Exerciţiu spectaculos al pompierilor sălăjeni: Accident cu victime încarcerate, urmat de două incendii în faţa Prefecturii

Mai multe pentru tine:
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători