Senatorul Gheorghe Pop, locul opt pe ţară la afaceri cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma administrată de soţia senatorului PSD de Sălaj, profesoara Maria Pop, a câştigat o finanţare europeană de 150.032 de euro pentru achiziţia unor utilaje agricole. Senatorul spune că proiecte similare au depus şi cei doi băieţi ai săi, fiecare pe firma lui, şi declară că nu există nicio incompatibilitate între calitatea de parlamentar şi accesarea de fonduri europene.

Numele senatorului PSD Gheorghe Pop apare într-un top naţional al parlamentarilor cu cele mai mari afaceri derulate prin fonduri europene. Mai exact, firma al cărei administrator şi unic acţionar este soţia senatorului, profesoara Maria Pop de la Colegiu Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, a câştigat anul trecut un proiect de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – măsura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microintreprinderi”. Potrivit senatorului, firma a fost înfiinţată în 2009, când a fost şi depus proiectul, şi are ca principal obiect de activitate construcţiile. De altfel, finanţarea, în cuantum de 150.032 de euro, destinată achiziţiei de utilaje agricole, a fost utilizată pentru achiziţia unor maşini ce pot fi folosite şi în construcţii. Este vorba despre un camion şi un buldoescavator, cumpărate în urmă cu două săptămâni.
„Deocamdată, firma nici nu are activitate. Sperăm să prindem, însă, un contract în construcţii şi să putem folosi cele două utilaje”, declară Pop.
În privinţa eventualei incompatibilităţi între calitatea lui de parlamentar şi accesarea de fonduri europene, senatorul susţine că „totul este legal. Eu am vrut să fie totul transparent, tocmai ca să evit discuţiile, dar văd că tot s-a întâmplat”. El susţine că, oficial, nu are nicio legătură cu firma care a câştigat proiectul. „Nu am nicio calitate în firmă. Eu am fost doar cu ideea”.
De altfel, senatorul declară că i-a încurajat şi pe cei doi băieţi ai săi să-şi facă firme şi să depună proiecte. Amândoi au depus proiecte pe aceeaşi măsură prin care vor să cumpere, şi ei, utilaje cu care să prindă, apoi, contracte în construcţii. „Dacă vor câştiga şi băieţii mei finanţările poate urc şi eu măcar un loc în top”, glumeşte senatorul.
„La mine la birou vin zeci de tineri care au câte două facultăţi şi nu îşi găsesc serviciu. Ei îi îndemn pe toţi să-şi facă firme şi să apeleze la societăţi de consultanţă pentru a scrie proiecte cu finanţare europeană”, adaugă senatorul.
Declaraţie:  „Dacă vor câştiga şi băieţii mei finanţările poate urc şi eu măcar un loc în top”

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima