Şeful DGIPI, Cristian Laţcău, a aflat din presă că ar putea fi demis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gelu Marian Oltean este noul șef DGIPI

Zălăuanul Cristian Laţcău, numit la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) în decembrie 2010, susţine că nu ştie nimic despre revocarea sa din funcţie, despre care au apărut astăzi informaţii pe fluxurile de ştiri.

"Am aflat şi eu din presă. Nu am nicio informaţie oficială în acest sens. Aştept să iasă domnul ministru din şedinţa CSAT pentru a avea o discuţie", ne-a declarat Laţcău în urmă cu puţine momente. El a mai precizat că se află în relaţii bune cu conducerea ministerului şi că nu ştie ce motive ar putea sta la baza revocării sale din funcţie.
 
Cristian Laţcău a fost numit la conducerea DGIPI în decembrie 2010 de fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş.  Până atunci ocupase funcţia de şef al Serviciului de Combatere a Criminalităţii organizate Sălaj. Funcţia sa e vacantă şi azi, conducerea serviciului fiind asigurată, provizoriu, de Ioan Filip.

Potrivit realitatea.net, surse ministeriale citate de NewsIn susţin că în utlimele zile conducerea ministerului ar fi căutat deja un posibil înlocuitor al lui Laţcău, vizat fiind ataşatul de interne pe lângă ambasada României din Marea Britanie, dar acesta a refuzat invocând motive personale.

De asemenea, sursele citate au precizat că s-au purtat discuţii cu mai mulţi ofiţeri din structurile subordonate MAI, urmând ca până la sfărşitul acestei săptămâni ministrul Berca să se decidă asupra numelui celui care va conduce serviciul secret al instituţiei. Aceleaşi surse au mai precizat că joi, după şedinţa CSAT ar urma să fie anunţate mai multe schimbări în structurile MAI.


Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare