Şedinţă cu... cântec la Primărie. Consilierilor locali li s-au pregătit surprize

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colindătorilor le-a fost plătită colinda cu dulciuri

Şedinţa Consiliului Local Municipal Zalău de luni, 14 decembrie, deşi a fost una încărcată, cu 36 de puncte la ordinea de zi, a început relaxat, cu două surprize pregătite consilierilor locali.

Prima surpriză a fost reprezentată de un colaj de colinde impecabil interpretate de câţiva elevi ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Zalău, care au vrut să-şi colinde, în acest an, şi aleşii, iar momentul de acum - şedinţa ordinară - a fost o ocazie potrivită. Tinerilor le-au urmat copiii de la Ansamblul Folcloric ”Columna”, care şi-au încântat auditoriului cu câteva colinde tradiţionale, acompaniate de orchestra Ansamblului Artistic Porolissum.


În ciuda începutului relaxat, şedinţa a decurs ca de obicei, cu obişnuitele contre consilierii PSD şi Executiv. Cel mai dezbătut punct de pe ordinea de zi a fost unul la care nici măcar nu era nevoie de votul consilierilor: o informare cerută de consilierul local (PSD) Daniela Coţa cu privire la „situaţia punctelor termice din Zalău, a blocului C3 - ce a făcut obiectul unui control din partea DSP Sălaj, a unităţilor localitive de tip container achiziţionate pentru a fi amplasate pe strada Spicului, cu funcţii de locuinţe de necesitate/sociale, precum şi a proiectului de modernizare a zonei din cartierul Porolissum”. Deşi s-a declarat, în general, mulţumită de răspunsul primit, Daniela Coţa a reproşat Executivului (din care făcea şi ea parte la momentul incriminat) că a achitat containerele în luna martie a acestui an, în condiţiile în care ele ar putea fi recordate la utilităţi abia în primăvara anulului viitor.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model