Se poartă lifturile. Chiar şi în câmp!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castrul de la Buciumi

Un proiect finanţat din fonduri europene, ce îşi propune să pună mai bine în valoare două dintre cele mai importante situri arheologice din Sălaj, prevede instalarea la unui dintre aceste situri a unui lift vertical pe o distanţă de 115 metri liniari.

Un proiect aşteptat de multă vreme în Sălaj – cel prin care ar urma să fie puse în valoare şi introduse într-un circuit turistic castrele romane de la Porolissum (Moigrad) şi Buciumi – a ajuns în faza semnării contractului de finanţare. Este vorba despre „Circuitul castrelor romane din judeţul Sălaj”, un proiect în valoarea de peste 35.000.000 de lei, finanţat prin FEDR – POR 2007 – 2013, prin care urmează să fie efectuate lucrări de conservare primare, consolidare şi reabilitare funcţională la castrele de la Porolissum şi Buciumi, tot aici urmând să fie realizată, prin acelaşi proiect, şi infrastructura turistică necesară introducerii celor două obiective într-un circuit de vizitare: de la reabilitări de drumuri şi parcări, la toalete publice şi ilumina ambiental.

Proiectul prevede şi o investiţie ce poate fi considerată cel puţin exotică. Este vorba despre un lift vertical ce ar urma să fie instalat la castrul de la Buciumi. Liftul ar urma să faciliteze accesul pe dealul pe care se află situl arheologic. Vorbim de o distanţă de puţin peste 100 de metri. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, liftul de la Buciumi „este soluţia pe care a dat-o proiectantul. Alta nu există. Este acolo o pantă destul de abruptă pentru care proiectantul nu a găsit altă soluţie”.

Aceasta este panta care trebuie urcată pentru a ajunge la castru şi unde va fi montat liftul

Între timp, firma de proiectare a dat faliment, dar soluţia dată de ea a rămas în picioare.

La Buciumi, ca la Roma

Arheologul Eric De Sena, un american îndrăgostit de Sălaj, venind din 2004 încoace în fiecare an cu studenţi pe şantierele arheologice din judeţ, se declară sceptic în privinţa adoptării acestei soluţii, cu atât mai mult cu cât, în cariera sa, a vizitat multe situri arheologice din întreaga Europă, şi, exceptând Colosseum-ul din Roma, nicăieri nu a mai văzut un lift printre ruine. „În primul rând, vreau să felicit Consiliul Judeţean pentru implementarea acestui proiect. Mă bucur, de asemenea, că o parte a finanţării va fi investită în Buciumi. Conform proiectului, o mai mare parte a castrului va fi conservată, astfel încât vizitatorii să aibă o mai bună idee despre castru. Singura parte din acest proiect pe care aş modifica-o sunt planurile pentru lift. În opinia mea, costurile construirii, întreţinerii şi menţinerii unui lift, plus cele cu electricitatea, sunt mult prea mari”, susţine el. În plus, arheologul spune – pe bună dreptate – că cei ce vizitează situri ca cele de la Porolissum şi Buciumi sunt iubitori de natură şi de mers pe jos, care nu au nevoie de lift pentru a urca panta de 100 de metri până la castru.

„Cred că banii ar fi mai bine folosiţi dacă s-ar renova o clădire în Buciumi care să servească drept bază pentru echipele de arheologi. Banii ar putea fi mai bine folosiţi şi pentru săpături arheologice şi pentru lucrări de conservare, dar şi pentru cumpărarea terenului de la ţăranii care deţin o mare parte din spaţiul ocupat de castru”, încheie el.

Lifturi şi în bisericile de lemn monument istoric

Liftul de la Castrul de la Buciumi nu este singurul care urmează să fie montat în astfel de obiective. Cinci dintre cele şapte biserici de lemn – monumente istorice – incluse în proiectul „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord – Sălaj” vor avea, la capătul finalizării lucrărilor prevăzute în proiect, ascensoare. Şi în acest caz, este vorba tot despre un proiect finanţat din fonduri europene, în valoare de 6 milioane de lei, implementat de Consiliul Judeţean Sălaj.


Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor