Scrisoare deschisă către Klaus Iohannis, pe tema luptei cu coronavirusul. Soluţiile propuse de un grup de sute de specialişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Semnatarii cer susţinerea sistemului medical FOTO Arhivă

Semnatarii scrisorii deschise vin cu soluţii concrete pentru problema lipsei cronice de echipamente de protecţie.

Un grup de lucru din care fac parte profesori universitari, cercetători, experţi în economie, antreprenori, cadre medicale, avocaţi, politologi, sociologi, artişti şi activişti civici au transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban şi Parlamentului, prin care atrag atenţia asupra disfuncţionalităţilor majore din sistemul sanitar românesc şi asupra strategiei existente de gestionare a pandemiei. Scrisoarea intitulată "Planul anti-coronavirus" evidenṭiază problemele structurale majore pe care unităţile medicale din România le întâmpină din cauza subfinanţării cronice şi a bugetului insuficient alocat sănătăţii de statul român.

"Înscrierea ţării noastre pe curba creşterii exponenţiale a infecţiilor cu COVID-19 ne face să întrevedem un dezastru umanitar de proporţii în România, în condiţiile crizei structurale a sistemului medical românesc, subfinanţat ani la rând. Experienţa altor ţări ne arată că numai un sistem medical bine dotat, finanţat şi bine gestionat poate asigura testarea pe scară mare, tratamentul tuturor bolnavilor în secţiile de terapie intensivă şi, astfel, reducerea îmbolnăvirilor şi a mortalităţii", arată semnatarii.

Aceştia solicită o serie de măsuri urgente care să rezolve problema lipsei cronice de echipamente de protecţie pentru întreg personalul medical şi de îngrijire din spitale, precum şi chestiunea dotării secţiilor de terapie intensivă cu ventilatoare pulmonare pentru a face faţă numărului crescând de îmbolnăviri din România.

Ipozite de solidaritate

Aceste propuneri sunt însoţite de câteva soluţii concrete de implementare. Grupul de lucru solicită reconversia industrială a unor sectoare de producţie din România, precum şi rechiziţionarea (cedarea temporară) a clinicilor şi spitalelor din sectorul privat. Scrisoarea atrage atenţia asupra numeroaselor grupuri vulnerabile şi nevoia urgentă a unor măsuri de protecţie socială a acestora, cum ar fi introducerea venitului minim universal, "la nivel decent pentru angajaţii cu contract de muncă suspendat fără intrarea în şomaj tehnic, lucrători independenţi care nu beneficiază de plăţi compensatorii şi persoane fără venit".

Textul demonstrează felul în care se poate asigura finanţarea acestor măsuri urgente şi propune adoptarea unor politici fiscale şi bugetare concrete, cu accent pe impozite de solidaritate.

Spre exemplu, este susţinută ideea plafonării pensiilor speciale la nivelul a două salarii medii pe economie sau aplicarea unui impozit de solidaritate pe proprietăţi imobiliare de lux, a doua şi următoarele locuinţe din patrimoniul personal, dividende, active financiare, tranzacţii imobiliare, consum de lux, profitului firmelor din industria lemnului, precum şi pe proprietăţile şi veniturile cultelor din România.

"Suntem în ceasul al unsprezecelea şi fereastra de intervenţie care să limiteze semnificativ proporţiile dezastrului se închide cu fiecare zi ce trece", se arată în comunicat. "Coronavirusul a arătat că sistemul nostru economico-social şi cel de preîntâmpinare a dezastrelor este nepregătit pentru a garanta fie şi dreptul la viaţă, fără a vorbi de alte drepturi constituţionale. Pentru a evita o catastrofă umanitară fără precedent în istoria noastră recentă, transformarea lui trebuie începută acum", subliniază autorii scrisorii.
"Planul anti-coronavirus" a fost semnat până în prezent de peste 500 de persoane.

Mai puteţi citi:

FOTO Cum arată spitalul care va trata pacienţii cu coronavirus din Sălaj. Clădirea a fost modernizată cu aproape 7 milioane de lei

Pregătiri de coronavirus în Sălaj. Dotări de peste 100.000 de lei pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”