Sate care mor. Comunităţile slovace din Sălaj

Câţiva bătrâni au mai rămas în comunităţile de slovaci întemeiate în secolul al XIX-lea în zonele împădurite din judeţ. Veniţi în Sălaj din cauza sărăciei din regiunea lor, slovacii au sperat să găsească aici o viaţă mai bună. Întrucât situaţia nu a fost mai bună în Ardeal, după 1990, tinerii au plecat în ţări mai bogate.

În Sălaj mai există câteva comunităţi de slovaci, care sunt, însă, pe cale de dispariţie, întrucât după 1990, aici au rămas doar câţiva bătrâni.
Tinerii au plecat fie în ţara lor de origine, fie peste ocean, în America sau în Brazilia. Cătunele lor, aflate în zone împădurite extrem de frumoase, au devenit aşezări în care bogaţii Sălajului şi-au construit case de vacanţă. Asta s-a întâmplat în Huta-Bogdana, din comuna Buciumi, în care, în 1947, populaţia de etnie slovacă număra 70 de familii, iar acum, urmele sale au rămas prezente doar în numele unor oameni, care nu se mai consideră demult slovaci.

Hutele, făbricuţe în păduri

Slovacii au venit în nord-vestul Transilvaniei în timpul Imperiului Austro-Ungar şi şi-au denumit aşezările Huta (fabrică). Aşa este Huta-Bogdana (comuna Buciumi), Marca-Huta (comuna Marca), Huta-Şinteu  şi Huta-Voivozi (Bihor) şi Huta-Certeze (Satu Mare). Unii slovaci au fost mici meseriaşi care au întemeiat făbricuţe de sticlă, iar alţii au fost aduşi ca tăietori de lemne, cu promisiunea că vor intra în proprietatea  terenurilor pe care le defrişează. Ei au venit în zonă cu speranţa unei vieţi mai bune, întrucât în ţinuturile de unde au plecat, pe teritoriul de astăzi al Slovaciei, era atunci mare secetă şi incendii dese. „Însă şi în Ardeal i-a ajuns sărăcia, astfel încât foarte mulţi slovaci au plecat peste ocean, în  Brazilia“, spune preotul Rolnik Martin, din comunitatea Făgetu, în lucrarea sa, „Scurtă istorie a celor trei şcoli din Făgetu şi a bisericii”.

Femeile slovace, „nişte fluturi uriaşi“

„Când eram copil, veneau femeile slovace din Huta Şinteu să facă troc cu noi. La ei, fiind pădure, creşteau cireşe amare, iar noi cultivam legume. Spre deosebire de femeile noastre, veşnic îmbrăcate în negru, bătrânele lor păreau nişte fluturi uriaşi, cu fustele lor albe, foarte înfoiate, şorţuri şi năfrămi înflorate”, povesteşte Dina Horvath, născută şi crescută în satul Halmăşd, aflat la câţiva kilometri de Huta-Şinteu, cătunul de slovaci de la graniţa Sălajului cu Bihorul. Sălăjeanca îşi aminteşte că femeile slovace veneau în sat pentru schimburi.


„În ziua de rămas bun s-au întâlnit lângă biserica lor: acolo a fost plâns şi jale. Unii au plâns că rămân aici, alţii că pleacă”,
preotul slovac Rolnik Martin

Conform informaţiilor oferite de Adrian Miroslav Merka, preşedintele Uniunii Democrate a Slovacilor şi Cehilor din România, la recensământul din 2002 erau în Sălaj circa 1000 de persoane de etnie slovacă. Cea mai mare comunitate este cea din satul Făgetu, comuna Plopiş, unde există circa 300 de persoane, însă în celelalte sate, numărul familiilor nu depăşeşte zece.

Şi preotul Rolnik Martin ne-a spus că în fiecare dintre aceste sate numărul locuitorilor a scăzut mult, cauza cea mai frecventă fiind migraţia populaţiei. Slovacii sălăjeni au plecat în alte zone ale ţării (Banat, Moldova), în ţara lor de origine sau în alte ţări.

Însă mulţi dintre cei care au rămas şi-au întemeiat familii mixte şi nu mai fac parte din comunităţile de slovaci, integraţi fiind în cele de români sau maghiari.