Săptămână neagră pe şoselele Sălajului: doi morţi şi patru răniţi grav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perioada 7 - 13 ianaurie a fost una nefastă din punct de vedere rutier pentru sălăjeni. Aproape o mie dintre ei au fost sancţionaţi, amenzile cumulând peste un miliard de lei vechi, iar două persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, alte patru fiind grav rănite.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, lucrătorii de la Serviciul Rutier, au aplicat în perioada 7 - 13 ianuarie nu mai puţin de 941 de sancţiuni contravenţională, în valoare totală de peste 100.000 de lei. 813 dintre contravenienţi au fost conducători auto (din care 345 au condus autovehicule cu viteză peste limita legală). Au fost sancţionaţi, însă, şi 104 pietono, 19 biciclişti sau mopedişti şi cinci căruţaşi.
33 dintre şoferi au rămas şi fără permisul de conducere, şase pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, opt pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h, 12 pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depăşire şi şapte pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau vehiculelor în drept, ori ca urmare a circulaţiei pe contrasens.

De asemenea au fost reţinute şi 12 certificate de înmatriculare pentru conducerea autovehiculelor cu defecţiuni tehnice, inspecţie tehnică periodică expirată sau lipsa poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

Cele mai multe accidente grave din acest an

În această perioadă, două persoane şi-au pierdut viaţa şi patru au fost grav rănite în patru accidente de circulaţie grave. Este vorba despre o tânără profesoară, în vârstă de 31 de ani, care şi-a pierdut viaţa după ce un tânăr la volanul ueni autoutilitare a pierdut controlul volanului şi a intrat în maşina condusă de soţul ei, precum şi despre un bărbat de 75 de ani, din Nuşfalău, pieton, acroşat de un autovehicul condus de un bărbat din aceeaşi localitate.
În prima săptămână din an a fost un singur accident grav, soldat cu rănirea gravă a unei persoane.
 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji