Şantierul care dă peste cap traficul în centrul Zalăului, gata abia după mijlocul lunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traficul este gâtuit din cauza lucrărilor

Schimbarea conductelor de termoficare din centrul Zalăului, care a dus la spargerea Bulevardului Mihai Viteazul, cu efecte devastatoare asupra traficului din zonă, se va finaliza abia după mijlocul acestei luni. Informaţia este dată chiar de către cei care au provocat haosul din centru, RFV ZA Distriterm.

Potrivit reprezentanţilor RFV ZA Distriterm, lucrările vizează înlocuirea unui tronson din reţeaua primară de pe Bulevardul Mihai Viteazul şi modernizarea racordărilor la punctele termice din zonă. Lucrările se impuneau - susţin aceştia - întrucât vechile conducte principale se aflau într-o stare avansată de degradare ţi coroziune, în special din cauza inundării lor în canalul termic cu apă din canalizarea menajeră.
Lucrările afectează traseul dintre Finanţe şi Scala. Ele au început în 20 septembrie, iar RFV estimează că la mijlocul lunii octombrie va fi amplasată conducta principală.

RFV are programate, însă, şi alte lucrări. Anul acesta în planurile companiei mai figurează modernizarea sistemului de distribuție aferent punctelor termice 1, 4, 16, 17, 41 și 42, respectiv optimizarea funcționării acestor puncte termice. Programul de investiții cuprinde și dezvoltarea serviciului de dispecerat respectiv introducerea contorizării individuale a consumului de energie termică (pe apartamente). Valoarea totală a investiţiilor pentru anul acesta se ridică la aproximativ 3,7 milioane euro - se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al RFV ZA Distriterm.

Lucrările de pe bulevard vin la numai trei luni după ce carosabilul principalei artere de circulaţie din oraş a fost refăcut în urma săpăturilor făcute acolo de OMS, firma care a înlocuit reţeau de canalizare a Zalăului.

Mai multe pentru tine:
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji