Sălajul a avut şapte prefecţi în acelaşi timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a întâmplat vineri, când cei şase "prefecţi de o zi" din ultimele luni au susţinut o conferinţă de presă comună, alături de prefectul Alexandru Vegh şi subprefectul Onorica Abrudanu, la Prefectură.

Proiectul "Prefect pentru o zi", derulat de Prefectura Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, în perioada noiembrie 2010 - aprilie 2011, a ajuns la final. Concluziile în urma acestui proiect au fost trase vineri de cei şase "prefecţi de o zi", invitaţi de conducerea Prefecturii să susţină o conferinţă de presă.

"Această experienţă m-a ajutat să mă decid asupra facultăţii pe care vreau să o urmez.  Pentru că mi-a plăcut ceea ce am văzut aici îmi doresc o carieră în administraţia publică. Prin urmare, am ales Studiile Europene, specializarea Managementul instituţiilor europene", a declarat presei prefectul din luna ianuarie, Iulia Ciocan, elevă în clasa a XII-a la Liceul Pedagogic "Gheorghe Şincai" Zalău. Tot spre administraţie publică, combinată, cum altfel?, şi cu politica, vrea să se ducă şi prefectul din decembrie, şimleuanul Mihai Lazăr, elev al Colegiului Naţional "Simion Bărnuţiu", iar Crisitna Moldovan, de la Liceul Teoretic "Ion Agârbiceanu" Jibou, prefectul din martie, a declarat, la rândul ei: "nu aş refuza administraţia publică pentru că îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii". Alexandru Goron, de la CNS, prefectul de februarie, s-a declarat, şi el, atras de o carieră în administraţie.

  Singura care a spus „NU” carierei din administraţie este Lavinia Sabou (foto – lângă prefect), eleva CNS, care susţine că, deşi i-a plăcut să fie „prefect pentru o zi”,  nu renunţă la visul de a deveni medic. Lavinia a fost primul "prefect de o zi" din această ediţie a proiectului, în luna noiembrie, având şi ocazia de a primi această "funcţie" chiar într-o zi în care prefectul Alexandru Vegh a trebuit să plece la Bucureşti.


Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"