S-au stabilit câştigătorii Festivalului Ştiinţei de la Zalău. Află aici care sunt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Ştiinţei, ajuns anul acesta la a IV-a ediţie, şi-a ales câştigătorii. Ei au primit premii în bani cuprins eîntre 40 şi 100 de lei.

Cele mai valoroase premii ale festivalului, recompensate cu câte 100 de lei, au fost cele trei trofee, acordate pe nivele de vârstă. Cel aferent claselor I - IV a fost adjudecat de Diana Deac Pop, de la Şcoala "Porolissum", cu o lucrare, realizată din hârtie, dspre ciclul vieţii la lebede.

La gimnaziu, trofeul a revenit tot unor elevi de la Şcoala "Porolissum", Alexandru Marian şi Eduard Fărcaş, cu un sistem de producere de energie neconvenţională.

La liceu, cel mai bine apreciat de comisiile de evaluare a fost proiectul elevelor Faluvegi Agota şi Kovacs Agota, de la Colegiul Naţional "Silvania", care au făcut, din doze de bere vopsite, un panou solar are urcă temperatura apei de la 21 la 42 de grade, rezultând o energie suficientă pentru aprinderea a cinci becuri.

Pe secţiuni, locul I, premiat cu 70 de lei, la "Micii inventatori" i-a revenit Amaliei Covaci, de la Şcoala "Iuliu Maniu" din Zalău.

 La aplicabilitate - gimnaziu  a câştigat macaraua hidraulică realizată de Alexandru Sociaciu, de la Şcoala "Ion Creangă" din Cluj Napoca, iar la liceu - sistemul de alarmă inventat de Szabo Robert, de la Colegiul Naţional "Silvania" Zalău.

La inventivitate - gimnaziu, primul a ieşit Paul Mărincean, de la Şcoala "Silvania" din Şimleu, iar la liceu, Marius Hosu, de la Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" Zalău.

La secţiunea specială, dedicată Anului Internaţional al Chimiei, locul I a revenit unui echipal de la Şcoala "Mihai Eminescu", format din Stanca Pop şi Cristina Pop, iar la secţiunea de postere, echipajului de la "Iuliu Maniu" format din Andrei Gordan şi Darius Vanca.

Pentru premiul al II-lea s-a acordar suma de 60 de lei, pentru al III-lea, 50 de lei, iar pentru menţiuni, 40 de lei.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor