S-a născut a doua oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lorand, un băiat de 13 ani de Cehu Silvaniei, a trecut cu bine de o dificilă operaţie pe cord deschis în Germania. Lorand s-a născut cu inima bolnavă iar acum, că s-a făcut bine, îşi doreşte să joace, pentru prima oară în viaţă, fotbal. Ar vrea să ocupe postul de portar.

O poveste tristă, dar cu final fericit. Aşa poate fi descrisă viaţa lui Lorand Geszti, un băiat de 13 ani din Cehu Silvaniei, care a avut neşansa să se nască bolnav de inimă. Norocul lui a fost că, printr-un concurs de împrejurări favorabile, el a ajuns să fie operat, la începutul acestei luni, în cea mai performantă clinică din Europa specializată în malformaţii cardiace, în Bad Oeynhausen  ( Germania, landul Westfalia de Nord, la aproximativ 30 de kilometri de oraşul Bielefeld). După numai două săptămâni de la operaţie, chirurgul care l-a operat – medicul român Eugen Săndică, plecat din Iaşi – i-a dat lui Lorand „dezlegare” pentru a reveni acasă şi pentru a începe o viaţă normală. „Peste două- trei luni va fi un copil normal din punct de vedere fizic. A început deja să facă exerciţii fizice şi să ţină o dietă, pentru a slăbi câteva kilograme”, ne-a spus, fericit, tatăl băiatului, Laszlo Portik.

 Citeşte întreaga poveste în Adevărul Transilvania de mâine.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie