Reacţia Arhivelor Naţionale în cazul actelor medicale aruncate într-o vale din Sălaj. „Documentele conţin date personale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Arhivelor Naţionale - Sălaj s-au autosesizat în urma articolului apărut în „Adevărul“ cu privire la documentele medicale aruncate în apropierea unui podeţ din localitatea sălăjeană Cristolţ, printre mormane de gunoaie, cele mai multe fiind resturi provenite din lucrări de construcţii.

Dănuţ Pop, şeful secţiei Sălaj a Arhivelor Naţionale, ne-a declarat că specialiştii instituţiei s-au deplasat în teren imediat după publicarea articolului, însă între timp, autorităţile au dispus strângerea documentelor şi depozitarea lor într-un spaţiu al Primăriei: "Când am ajuns noi, documentele erau recuperate de către autorităţi şi toată zona era curată. Sunt sute de documente medicale, printre care carnete şi registre de consultaţii, copii ale unor reţete, foi de observaţie, fişe de consultaţii, evidenţe ale imunizării copiilor, registre de evidenţă a naşterilor, acte care conţin date personale despre diverse persoane din comună. Nu erau documente care să facă parte din fondul arhivistic naţional, însă nu mi se pare corect ca nişte hârtii care conţin date personale să fie aruncate într-o vale, chiar dacă sunt acte de acum 40 sau 50 de ani".

Potrivit sursei citate, în ultimii ani, a existat o discontinuitate în evoluţia dispensarului din comună, după ce medicul de familie de aici a decedat, iar unitatea sanitară a intrat într-un proces de renovare: "În mod normal, documentele medicale se predau de la un medic, la altul, însă în acest caz, ele au fost puse într-un dulap, depozitat ulterior în vechea şcoală. Când şi şcoala a intrat în reabilitare, muncitorii au aruncat odată cu molozul şi respectivul dulap, cu tot cu actele din el".

Oficialul Arhivelor a explicat că în situaţia de faţă nimeni nu poate fi tras la răspundere, întrucât documentele au fost recuperate de către autorităţile locale: "Păstrarea în siguranţă a respectivelor documente nu intra în responsabilitatea Primăriei din Cristolţ. Totuşi, instituţia s-a angajat să se ocupe de distrugerea lor, respectând prevederile legale în vigoare".

Reamintim că în urmă cu aproximativ o săptămână, pe reţelele de socializare au apărut o serie de fotografii făcute în comuna sălăjeană Cristolţ, acolo unde mai multe documente medicale au fost aruncate în apropierea unui podeţ, printre resturi de construcţii. Contactat, primarul Ioan Cheşeli declara atunci că sunt doar “nişte hârtii fără valoare”, depozitate în şcoală în ultimii ani.

Mai puteţi citi:

FOTO Zeci de documente medicale aruncate în mijlocul naturii, alături de resturi din construcţii. Reacţia primarului: „Nişte hârtii fără valoare“

Primarul care cere reducerea numărului de poliţişti din comună. „Localnicii îi urăsc cu patimă“

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”