Protest la una dintre fabricile Michelin.  „Ne-au decis soarta cei din alte sindicate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muncitorii au oprit lucrul încă de luni seara şi l-au reluat joi dimineaţa, după ce conducerea companiei i-a asigurat că le va analiza revendicările.

Cei aproape 400 de angajaţi ai fabricii Michelin Romsteel Cord din Zalău au reluat în această dimineaţă lucrul după aproape trei zile în care au refuzat să intre în secţiile de producţie, în semn de protest faţă de faptul că revendicările lor au fost ignorate în negocierea contractului colectiv de muncă pe companie. În tot acest interval, activitatea a fost asigurată doar de către agenţii de muncă temporari.

Protestul a fost declanşat luni, 5 martie, în jurul orei 20, de către muncitorii aflaţi la schimbul 3, oamenii refuzând să se întoarcă la muncă după pauza de masă. Protestatarii au reclamat faptul că liderii sindicatelor din celelelate două fabrici pe care Michelin le deţine în România - Silvania Zalău şi Victoria Floreşti - au semnat contractul colectiv de muncă fără a ţine cont de revendicările salariaţilor de la Cord. Potrivit protestatarilor, liderul de la Romsteel Cord a refuzat să semneze contractul tocmai pe aceste considerente.

"Legislaţia în vigoare prevede că negocierile pentru contractul colectiv de muncă se poartă pe companie, nu pentru fiecare unitate de producţie. În aceste condiţii, soarta noastră a fost decisă de către cei care conduc sindicatele din Silvania şi Victoria, care au mai mulţi membri decât sindicatul nostru", ne-a spus un angajat al fabricii de cord metalic de la Zalău.

Revendicările protestatarilor

Lucrătorii au cerut introducerea unei grile de salarizare, în funcţie de complexitatea postului, acordarea de tichete de masă pentru fiecare zi lucrătoare la valoarea maximă stabilită prin lege, creşterea salariilor de bază în tranşe de vechime în unitate, cu sume cuprinse între 250 şi 450 de lei, precum şi acordarea a minim 25 de zile de concediu de odihnă, în condiţiile în care unitatea are activitate în industria metalurgică, ramură a industriei grele.

"Contractul prevede tichete de 14 lei de la 1 martie, şi de 15 lei de la 1 aprilie, însă noi am cerut ca valoarea lor să fie actualizată ori de câte ori Guvernul aduce o modificare în acest sens. Am solicitat să ni se mărească salariile în funcţie de vechimea în uzină, cu sume între 250 de lei, pentru cei nou angajaţi, şi 450 de lei, pentru cei care lucrează aici de mai bine de 10 ani. Ne-au dat sumă fixă - 215 lei, pentru toţi din cele trei fabrici Michelin. Pentru că lucrăm în industria metalurgică, parte a industriei grele, am pretins un concediu de minim 25 de zile, dar s-a semnat pentru 21 pentru toată lumea", s-a plâns un alt lucrător.

Joi dimineaţa, conducerea Romsteel Cord i-a chemat din nou la discuţii pe reprezentanţii salariaţilor. Muncitorii au decis, într-un final, să reia activitatea, după ce au primit promisiuni că revendicările lor vor fi analizate.
"Negocierile au avut loc, iar contractul a fost semnat pentru anul acesta. Suntem în continuare în contact cu reprezentanţii angajaţilor pentru a le înţelege punctul de vedere şi nemulţumirile", a declarat pentru "Adevărul" un reprezentant al companiei Michelin România.

Mai puteţi citi:

Cadoul Michelin, la 40 de ani de existenţă a fabricii de la Zalău. Investiţie de 33 milioane de euro pentru 100 de noi locuri de muncă

Investiţie de 60 milioane de euro la Michelin Cord Zalău. Compania anunţă 140 de noi locuri de muncă

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu