Primul judeţ în care PNL, USR şi PLUS merg împreună la alegerile locale. Ce spun liderii celor trei formaţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii celor trei organizaţii au făcut un acord pentru locale FOTO Colaj Facebook

În perspectiva alegerilor locale din acest an, principalele forţe politice de opoziţie din Sălaj, PNL-USR-PLUS, au demarat discuţii de principiu pentru susţinerea unor candidaţi comuni la alegerile locale din acest an.

PNL, USR şi PLUS vor avea candidat comun atât pentru funcţia de primar al municipiului Zalău, cât şi pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, se arată într-un comunicat de presă semnat de liderii celor trei formaţiuni politice.

"Mă bucur că suntem primul judeţ din ţară unde liderii PNL şi USR - PLUS au avut înţelepciunea şi pragmatismul de a se pune de acord cu privire la o strategie comună pentru alegerile locale. Avem astfel premisa de a aşeza municipiul şi judeţul pe calea dezvoltării şi a normalităţii. În cel mai scurt timp vom comunica numele candidaţilor şi programul nostru politic pentru sălăjeni. Sunt convins că, alături de oameni de bună credinţă, vom reuşi să oprim "teleormanizarea" Sălajului şi să preluăm modelul eficienţei administrative din oraşe precum Cluj, Oradea sau Alba Iulia", a declarat Lucian Bode, preşedintele PNL Sălaj.

La rândul său, Florin Iordache, lider PLUS Sălaj, subliniază că principalul obiectiv al partidului la localele din acest an îl reprezintă "înlăturarea PSD din structurile locale". "PLUS va construi majoritatea în consiliile locale împreună cu USR şi PNL. Scopul principal al Alianţei USR PLUS este îndreptarea spre o guvernare de dreapta, atât centrală cât şi în primării. De aceea, ne bucurăm şi suntem mulţumiţi de colaborarea cu PNL în atingerea acestui obiectiv”, a precizat Iordache.

„Acordul de astăzi  reprezintă o strategie menită sa aducă judeţul Sălaj şi municipiul Zalău pe drumul unei dezvoltări reale şi a unei mai bune deschideri spre Europa", consideră Cosmin Viaşu, preşedintele USR Sălaj.

Discuţiile vor continua în următoarele săptămâni în vederea oficializării acestei alianţe şi pentru a desemna candidaţii comuni pentru cele două funcţii - primar al municipiului Zalău şi preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj.

Citiţi şi:

Deputatul care se bate pentru titlul de campion absolut la traseism politic. Lista partidelor schimbate de cea mai recentă „achiziţie“ a PNL

Prefect nou în Sălaj. Cine este şi când va depune jurământul

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată