Primarul comunei Bocşa scapă de închisoare. Cum a modificat Curtea de Apel Cluj sentinţa de patru ani de detenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul comunei sălăjene Bocşa, Ioan Barou (PNL), trimis în judecată în 2011 pentru corupţie şi condamnat, la sfârşitul anului trecut, de prima instanţă de fond, la patru ani de închisoare cu executare, scapă de detenţie, după ce magistraţii Curţii de Apel Cluj au admis apelurile edilului şi a celorlalte patru persoane inculpate în acest dosar.

Primarul a fost cercetat şi trimis în judecată alături de secretarul de la acea vreme al Primăriei Bocşa, Flore Cighi, da şi alături de fiul şi nora secretarului. Potrivit anchetatorilor, din poziţia de primar, respectiv de secretar, Ioan Barou şi Flore Cighi i-au ajutat la Florin şi Elena Cighi să întocmească în fals dosarul pentru solicitarea unei subvenţii de la stat pentru construirea unei locuinţe în baza OUG 51/2006. Aceştia au obţinut subvenţia, în sumă de 53.455 de lei, pusă la dispoziţie de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, ei trebuind, acum, să restituie banii la buget.


Dosarul în care primarul şi secretarul erau acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, în timp ce fiul şi nora secretarului erau acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Zalău în 2011. Sentinţa a venit în Ajunul Crăciunului 2013, când magistraţii au decis, surprinzător, să îl condamne pe edil la patru ani de închisoare cu executare. Tot pedeapsă cu executare a primit şi fiul secretarului, Florin Cighi, însă trei ani, în timp ce secretarul şi nora acestuia au primit pedepse cu suspendare.


Toţi patru au făcut apel, iar Curtea de Apel Cluj a decis miercuri, 5 noiembrie, să admită apelurile şi să desfiinţeze sentinţa Judecătoriei Zalău, dispunând alte pedepse. Astfel, primarul Ioan Barou scapă doar cu un an şi şase luni de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de trei ani şi şase luni. Flore Cighi primeşte un an de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de trei ani (faţă de trei, înainte). Tot un an cu suspendare pe un termen de încercare de trei ani au primit şi fiul fostului secretar, Florin Cighi, şi soţia acestuia, Elena Cighi, condamnaţi în primă instanţă la trei ani de închisoare cu executare – fiul – respectiv la trei de închisoare cu suspendare – nora.


Sentinţa Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Citeşte şi Când tocmeala ia locul legii. Aleşii din Sălaj care au ajuns după gratii ori care luptă în instanţă pentru a scăpa de închisoare

Greşeala recunoscută, pe jumătate iertată: primarul Maior Andrei, condamnat cu suspendare

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Cum reușește Republica Moldova să își țină IT-ştii acasă. "Salariul mediu în IT este de 2.500 de euro, de trei ori peste media pe economie”
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Cum s-a instaurat prima dictatură a României moderne. Unul dintre cele mai controversate personaje din istorie și moștenirea sa de coșmar
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik