Primarul care îşi pierde mandatul la doar două luni după ce a fost reales. Pentru ce a fost condamnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii de Apel Cluj au pronunţat o sentinţă definitivă în procesul în care primarul era acuzat de abuz în serviciu.

La doar două luni după ce a fost reales în funcţia de primar al oraşului Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş a fost condamnat definitiv într-un dosar de corupţie. Curtea de Apel Cluj a a respins ca nefondat apelul pe care edilul l-a făcut împotriva sentinţei din iulie 2020 a Tribunalului Maramureş, prin care Ţurcaş a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de cinci ani. Pe durata termenului de încercare, Ţurcaş trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Sălaj; să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

"Îmi voi pune demisia pe masă în secunda următoare"

La o zi după soluţia primei instanţei, primarul din Şimleu a postat un mesaj pe reţelele de socializare, în care susţinea că este nevinovat, exprimându-şi convingerea că sentinţa definitivă îi va fi favorabilă. "În caz contrar, nu voi da ocazia nimănui să mă demită, ci îmi voi pune demisia pe masă în secunda următoare", spunea el la acea vreme.
Septimiu Ţurcaş a demisionat din PNL, al cărui membru era, şi a candidat ca independent la alegerile din 27 septembrie, bucurându-se, însă, de susţinerea liberalilor. A câştigat, astfel, al cincilea mandat de primar.

Şimleuanii îşi vor alege alt primar

Deocamdată, însă, primarul nu a demisionat. Conform Codului Administrativ, mandatul primarului încetează, de drept, în cazul unei condamnări prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei. Procedural vorbind, instanţa trebuie să transmită decizia către secretarul oraşului Şimleu Silvaniei, care va înainta prefectului de Sălaj un referat, însoţit de actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului. În baza acestor documente, prefectul trebuie să emită un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului.
În termen de cel mult 90 de zile vor fi organizate noi alegeri, la o dată ce va fi stabilită de Guvern

Ce acuzaţii i s-au adus

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în anul 2008, în calitate de membru al comisiei de fond funciar, a fost implicat în reconstituirea ilegală a unui drept de proprietate şi ar fi schimbat în mod ilegal şi nejustificat categoria şi calitatea unui alt teren pentru care urma  să fie reconstituit dreptul de proprietate. Acest din urmă teren a fost, mai apoi dezmembrat şi vândut, în scopul dezvoltării unor proiecte imobiliare şi a obţinerii de foloase materiale pentru sine şi pentru alţii. Valoarea totală a daunelor produse astfel oraşului Şimleu depăşeşte 400.000 de lei.

Pentru a respecta dispoziţia Curţii de Conturi privind recuperarea unei sume achitate de către Primărie, în 2007, fără bază legală, Ţurcaş s-a înţeles cu unul dintre inculpaţii din dosar să simuleze nişte contracţe de execuţie de lucrări cu o societate, susţin procurorii.

Lucrările nu au fost executate, dar au apărut în documente în mod nereal, ca fiind comandate şi recepţionate de către Primăria Şimleu. Instituţia a fost prejudiciată, astfel, cu 25.183 de lei, sumă achitată firmei prin dispoziţia edilului. În 2009, primarul ar mai fi aprobat plata a aproape 30.000 de lei pentru lucrări neexecutate.
Procesul a fost înregistrat în 2015 la Tribunalul Sălaj, pentru ca doi ani mai târziu să fie strămutat la Maramureş.

Vă mai recomandăm:

Cuscrul şefului DNA şi primar PNL, condamnat pentru abuz în serviciu. Ce pedeapsă i-a aplicat instanţa

Un primar condamnat pentru corupţie şi patru dezertori din PSD, susţinuţi de liberali la alegerile locale

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente