Primăria se declară depăşită în problema scandalurilor de la blocului C3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blocul C3 este situat chiar lângă Salvosan Ciobanca şi lângă Spitalul Judeţean FOTO Olimpia Man

După ce în urmă cu două luni anunţau că vor găsi o soluţie pentru scandalurile ce au loc, zilnic, în blocul de locuinţe sociale C3 din Dumbrava, reprezentanţii Primăriei Zalău se declară acum neputincioşi în rezolvarea problemei care afectează sute de familii de zălăuani decenţi ce locuiesc în blocurile din apropiere.

Blocul de locuinţe sociale C3 este situat în imediata apropiere a Policlinicii Salvosan Ciobanca şi acolo li s-a oferit, în urmă cu peste 10 ani, adăpost romilor şi altor persoane fără locuinţe scoase de Primărie din punctele termice şi din alte spaţii improvizate din oraş. În acel moment s-a vorbit despre o găzduire temporară a lor acolo, dar situaţia s-a cam permanentizat, spre disperarea locatarilor din zonă, care trebuie să suporte gălăgia, mirosul şi scandalul produs de vecinii lor năbădăioşi, dar mai ales să suporte violenţa verbală sau chiar fizică la care sunt supuşi de aceştia.


Deşi au făcut, în cei peste 10 ani, nenumărate sesizări la Primărie, la Poliţie, la Jandarmerie, locatarii din zonă au rămas, în continuare, cu problema nerezolvată. La începutul acestui an, în urma unor petiţii depuse de locatari, Primăria Zalău a răspuns că toate problemele semnalate de ei sunt reale şi că se vor lua măsuri pentru rezolvarea lor. Au trecut de atunci câteva luni, iar problemele, în loc să se rezolve, s-au agravat. Potrivit declaraţiilor unor oameni care locuiesc în blocurile din apropiere, nu numai că nu au fost scoşi de acolo locatarii care creeau cele mai multe probleme, dar au şi apărut persoane noi, în plus faţă de numărul şi aşa mult prea mare de locatari ce stau în acel bloc.


Întrebat de ce nu s-a făcut nimic pentru rezolvarea problemei de acolo, primarul Radu Căpîlnaşiu ne-a declarat, ieri, că nu există soluţie pentru aşa ceva. „Îi scoatem de acolo şi o să-i găsim în altă parte. O să-i găsim în centru, la cerşit, sau în alte zone ale oraşului”, s-a eschivat edilul. El promite, totuşi, că vor fi evacuaţi, „exemplar”, câţiva locatari, care provoacă cele mai multe probleme, dar spune că nu va putea fi rezolvată integral problema, punând vina în special pe legislaţia românească, dar mai ales pe cea europeană, care protejează în mod special aceste persoane.
 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online