Preot din Sălaj, primul traducător al lui Eminescu în maghiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Bran, un preot-greco catolic în satul Aluniş la sfârşitul secolului al XIX-lea, este primul traducător român al poeziilor lui Mihai Eminescu în limba maghiară. Bran a tradus primele creaţii eminesciene încă din 1889, când poetul era încă în viaţă. O copie după exemplarul original se află la biblioteca din Jibou.

Laurenţiu Bran, preot-greco catolic în satul Someş-Săplac (Alunişul de azi), a fost primul traducător român al poeziilor lui Mihai Eminescu în limba maghiară. „În ianuarie 1889, pe când era seminarist la Gherla, deci încă în timpul vieţii lui Eminescu, Laurenţiu Bran a publicat în revista Szilágy-Somlyó, publicaţie maghiară ce apărea în Şimleu Silvaniei, trei dintre poeziile lui Eminescu, traduse în limba maghiară - „De câte ori iubito” („Mikor eszembe jutsz”); „Din valurile vremii” („Idő hullámiból”) şi „Sonet (S-a stins viaţa...)” („Szonett”). Cel mai probabil, Bran a tradus poeziile din volumul Poessii, apărut în 1881“, explică Györfi-Deák György, bibliotecar în Jibou.

Carte document, la Jibou

După două decenii, în 1910, preotul din Aluniş mai publică  alte 22 de poezii ale lui Eminescu în antologia “Román költőkből” („Din poeţii români”). De altfel, potrivit lui Györfi-Deák, Laurenţiu Bran a tradus în limba maghiară şi poeziile lui George  Coşbuc. Cartea a apărut în numai 200 de exemplare, la acea vreme şi este foarte greu de găsit,  dar cei care sunt interesaţi să o consulte pot trece pe la Biblioteca din Jibou, unde există o copie. „Am primit cartea în aprilie 2005, de la o tânără, care era studentă la Baia Mare. Nici cei din Baia Mare n-au originalul, dar au făcut şi ei o xerocopie a cărţii, pe care am scanat-o şi noi“, mai spune Györfi-Deák. Exemplarul original se găseşte la o familie din Satu Mare.

La concurenţă cu cumnata lui Maiorescu

Bibliotecarul din Jibou susţine că Laurenţiu Bran a fost considerat, la un moment dat, chiar primul traducător al poeziilor lui Eminescu, indiferent de limbă. „Cercetătorii au descoperit, apoi, că o femeie i-a luat-o înainte preotului din Aluniş. Este vorba de Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu, care a  tradus şi publicat in limba germană, în volumul „Rumänische Dichtungen“, apărut în 1881 - poeziile „Dorinţa“ şi „Peste vârfuri“. Dar toţi cercetătorii, atât români, cât şi maghiari, sunt de acord că Laurenţiu Bran a fost primul român care l-a tradus pe Eminescu în maghiară“, susţine bibliotecarul din Jibou.


Potrivit informaţiilor primite de la Györfi-Deák,  Laurenţiu Bran s-a născut în 1865. A absolvit gimnaziul din Sighetu Marmaţiei în 1886, iar apoi şi-a continuat studiile la seminariul teologic din Gherla, pe care l-a absolvit în 1890, an când a fost şi hirotonisit ca preot. A slujit mai întâi în Băiţa de sub Codru, apoi în Someş-Săplac (Alunişul de azi). Preot, publicist, redactor, editor, antologator,  membru al Astrei, organizator al vieţii culturale din judeţ, fondator de biblioteci, răspânditor al ştiinţei de carte printre oamenii simpli de la sate, Laurenţiu Bran a murit în 1942, în Aluniş.

Cifră:


161 de ani se împlinesc mâine, 15 ianuarie, de la naşterea lui Mihai Eminescu.


Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente