Premieră: Prima biserică din ţară cu hramul Papa Ioan Paul al II-lea va fi în Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La şase zile după beatificarea fostului Suveran Pontif, credincioşii greco-catolici din Drighiu au devenit primii din ţară care l-au ales pe Papa Ioan Paul al II-lea să dea hramul viitoarei lor biserici.

La Drighiu, comuna Halmăşd, a fost sfinţit sâmbătă terenul pe care urmează să se construiască, în acest an, prima biserică din ţară care primeşte hramul Papa Ioan Paul al II-lea. Potrivit preotului paroh Marius Chiriloaie, ideea alegerii acestui hram îi aparţine protopopului greco-catolic de Zalău, Valer Părău, şi a fost imediat acceptată şi de PS Virgil Bercea, Episcopul Oradei. „Fiind foarte aproape de momentul beatificării Papei Ioan Paul al II-lea – 1 mai, m-am gândit că am putea lega foarte frumos cele două evenimente: evenimentul universal al beatificării şi cel local, al sfinţirii locului viitoarei biserici”, îşi explică demersul Valer Părău. Protopopul spune că este prima biserică din Episcopia Oradei, dar şi din ţară, care primeşte acest hram. „S-a mai sfinţit o biserică – biserica greco-catolică din 1 Mai, Bihor – imediat după vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, sfinţire dedicată vizitei, dar biserica are alt hram”, spune Valer Părău.

Biserica „Papa Ioan Paul al II-lea” din Drighiu va fi construită – potrivit preotului paroh Marius Chiriloaie, în imediata apropiere a bisericii ortodoxe din localitate, pe un teren ce a aparţinut fostei şcoli catolice din Drighiu. De altfel, un corp al vechii şcoli a rămas în picioare până astăzi, adăpostind capela în care preotul oficiază slujbele religioase pentru cele aproximativ 60 de familii de credincioşi greco-catolici din Drighiu. Bani pentru construcţia bisericii nu sunt, deocamdată, dar preotul mizează „pe ajutor de la Dumnezeu şi de la Papa Ioan Paul al II-lea. Tot fără bani am început şi biserica din Halmăşd, iar acum am reuşit deja să o ridicăm în roşu”, spune Marius Chiriloaie.

 Împăcare între localnici

Alegerea acestui hram pare să fi fost de bun augur pentru locuitorii aşezării, dezbinaţi în trecut din cauza unui litigiu dintre biserica ortodoxă şi cea greco-catolică. „Sfinţirea de sâmbătă a pus pace, după mult timp, între oameni”, spune preotul Chiriloaie.


Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor