Prefectura a fixat target pentru fondurile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România va avea la dospoziţie fonduri de 28,5 miliarde de euro

308 milioane de euro. Atât ar trebui să poată absorbi, după calculele făcute de Instituţia Prefectului, judeţul Sălaj în exerciţiul financiar 2014 – 2020.

La Instituţia Prefectului a avut loc vineri, 21 februarie, întâlnirea lunară a Colegiului Prefectural. Pentru că Acordul de Parteneriat şi programele operaţionale ar urma să fie aprobate până la sfârşitul semestrului I al acestui an, prefectul Ionel Ciunt i-a avertizat pe şefii deconcentratelor, prezenţi la întâlnire, să se mobilizeze şi să mobilizeze entităţile eligibile pentru a elabora şi apoi a depune cât mai multe proiecte, banii europeni putând fi, în opinia prefectului, o bună şansă de dezvoltare a judeţului.

Mircea Ciocian, şeful Serviciului Management Institutional din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Sălaj, a precizat că Sălajul a absorbit 155.273.188 de euro, bani europeni, gradul de absorbţie fiind de 50, 18 la sută. Pentru exerciţiul financiar 2014 - 2020, Mircea Ciocian spune că judeţului nostru i-ar reveni 308.000.000 de euro, adică media de 1.416 euro pe locuitor, cât se obţine împărţind cele 28,5 miliarde de euro alocate României la populaţia ţării, înmulţită cu numărul locuitorilor Sălajului, adică puţin peste 200.000.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort