Poveştile din spatele celor mai cunoscute colinde de Crăciun din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Farmecul şi melodicitatea unor vechi cântece de Crăciun le-a permis să depăşească barierele geografice şi culturale, devenind colinde internaţionale.

Crăciunul este cel mai aşteptat moment al anului. Şi pentru că magia acestei sărbători a cuprins deja întreg mapamondul, iată trei dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite cântece specifice acestei perioade şi poveştile lor.

"Stille Nacht"/"Silent Night"

În spatele uneia dintre cele mai populare colinde din lume stă o poveste de Crăciun. Se întâmpla în 1818, în ajunul sărbătorii naşterii lui Iisus, când preotul Joseph Mohr din Oberndorf, Austria, aflând că orga bisericii s-a defectat şi că exista riscul ca la slujba religioasa să fie una fără muzică, a apelat la prietenul său, dirijorul corului bisericesc, Franz Gruber, cerându-i să compună o linie melodică pentru două voci şi cor, cu acompaniament de chitară. Versurile le avea scrise încă din 1816. Noul colind a fost numit "Stille Nacht" şi s-a auzit pentru prima dată la liturghia de noapte din Biserica Sfântul Nicolae din Oberndorf.

40 de ani mai târziu, versurile în limba germană ale cântecului au fost traduse în engleză de către preotul episcopal John Freeman Young, de la Biserica Trinity din New York, astfel luând naştere "Silent Night". Până în prezent, colindul a fost prezentat în peste 300 de versiuni, traduse în peste 140 de limbi. El este la fel de frumos şi de înălţător precum acum aproape două secole, când a răsunat în mica biserică austriacă.
La sfârşitul secolului XIX-lea, biserica a fost demolată ca urmare a daunelor semnificative suferite în urma inundaţiilor. Zece ani mai târziu, în acelaşi loc era pusă piatra de temelie a ceea ce astăzi se numeşte Capela "Stille Nacht". Lângă ea a fost amenajat un muzeu cu acelşai nume, unde vizitatorii pot afla informaţii despre istoricul colindului şi autorii săi şi pot asculta celebrul cântec în numeroase limbi.

"Jingle Bells"

O altă colindă cunoscută în toată lumea este "Jingle Bells". Melodia non-religioasă nu a fost creată special pentru Crăciun, ci pentru o serbare organizată într-o şcoală din SUA, cu prilejul Zilei Recunoştinţei. Compusă de James Lord Pierpont, în anul 1850, în Savannah, Georgia, s-a numit "One Horse Open Sleigh", şi, potrivit unor voci, ar fi fost inspirată de cursele anuale de sănii trase de cai pe străzile Salem şi Pleasant din Medford, Massachusetts.

Câţiva ani mai târziu, numele i-a fost schimbat în "Jingle Bells". Sub acest titlu, a intrat în istorie drept prima melodie trasmisă în Cosmos. În 16 decembrie 1965, astronauţii Tom Stafford şi Wally Schirra de pe nava Gemini 6 au transmis un mesaj către centrul de control de pe Pământ: "Avem un obiect ce seamănă cu un satelit care se deplasează de la nord la sud, pe orbita polară. Are o traiectorie joasă, dar urcă foarte rapid. Se pare că ar putea fi chiar... Se pare că se va întoarce în curând. Rămâi pe recepţie", după care astronauţii au început să cânte "Jingle Bells", folosindu-se de o muzicuţă şi clopoţei.
De-a lungul timpului, cântecul a fost interpretat de o serie de mari artişti, printre care Bing Crosby, Louis Armstrong, The Beatles, Nat King Cole, Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Jose Carreras, Elvis Presley ori Frank Sinatra.

"O Tannenbaum"/"O Christmas tree"

Celebru sub denumirea în limba engleză "O Christmas Tree", în varianta românească "O, brad frumos", acest colind îşi are originile în Germania. Cea mai veche versiune a piesei datează din secolul al XVI-lea, când Melchior Franck a scris un cântec popular despre tradiţia de a aduce un brad în casă pentru a-l împodobi.

Versurile originale au fost revizuite în 1824 de către Ernst Anschütz, un organist, profesor şi compozitor din Leipzig. Popularitatea cântecului a crescut în timp, a crescut în popularitate, devenind unul dintre cele mai cunoscute din lume.

Vă mai recomandăm:

Obiceiul colindatului în satul românesc. Ritualurile care alungă spiritele rele şi sădesc bunăstarea

Pomul tradiţional, predecesor al bradului de Crăciun. Cum arăta elementul decorativ care împodobea casa tradiţională în prag de sărbătoare

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”