Povestea unui accesoriu care a marcat moda bărbătească timp de două secole. A fost purtat de mari oameni politici
0Jobenurile nu erau confecţionate în serie. Fiecare era unicat, fiind făcut la comandă, după dimensiunile capului celui care urma să îl poarte.
Creaţie a finalului de secol XVIII, jobenul a făcut senzaţia aproape două secole. În 1797, când James Hetherington a purtat pentru prima dată în public un astfel de accesoriu, a reuşit să creeze turbulenţe pe o stradă londoneză, mulţimea strângându-se în jurul lui ca la circ.
În timp ce unii trecători s-au panicat, alţii au ţipat, copiii l-au batjocorit, iar poliţia l-a arestat pe motiv că a tulburat liniştea publică şi i-a aplicat o amendă de 50 de lire.
În timp, însă, jobenul şi-a câştigat notorietatea în eşaloanele superioare ale societăţii engleze, pentru a deveni, după 1940, un accesoriu preferat doar de circari şi de actori.
Istoricul Marin Pop, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă-Zalău, spune că pe teritoriul ţării noastre, acest element vestimentar a fost introdus abia în secolul al XIX-lea, într-o perioadă în care în restul Europei începea să piardă teren.
Jobenul sau ţilindrul este o pălărie bărbătească înaltă, cu formă cilindrică, tare, uşor evazată către extremităţi şi cu partea superioară plată. El apare în Franţa şi Anglia la sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului XIX şi se impune în vestimentaţia bărbaţilor din aproape toate clasele sociale. La început era confecţionat din blană de castor sau iepure, înlocuite mai apoi de un pluş special de mătase, produs la războaiele de ţesut. "Fiecare joben era unicat, fiind făcut la comandă, după dimensiunile capului celui care urma să îl poarte", precizează istoricul sălăjean.
Dimensiunile şi mărimea borului jobenului au variat după moda diverselor epoci. Jobenul pentru ţinuta de călărie, de pildă, este mai scund şi cu borurile mai mici decât cel pentru ţinuta de gală.
Denumirea de "joben" i-a fost dată în Vechiul Regat, spune Marin Pop, reprezentând transformarea în substantiv a numelui negustorului francez Jobin, primul care a comercializat-o la Bucureşti la mijlocul secolului al XIX-lea. În Transilvania, în schimb, era cunoscut ca "ţilindru", o adaptare de la denumirea germană "zylinderhut" (pălărie-cilindru).
În Europa, jobenul s-a impus în vestimentaţia bărbătească, indiferent de categorie socială, fiind purtat mai cu seamă de oficialităţi. "Este epocală imaginea suprinsă la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919, după semnarea tratatului de pace cu Germania, în care apar preşedintele SUA, Woodrow Wilson, premierul Franţei, Georges Clemenceau, şi cel al Marii Britanii, David Lloyd George, toţi purtând jobenuri", afirmă Marin Pop.
Potrivit acestuia, în România, în perioada interbelică, astfel de pălării erau purtate mai ales de către oamenii politici, în special în timpul ceremoniilor oficiale, a evenimentelor festive sau a defilărilor. Printre cei care au etalat în public o astfel de pălărie s-au numărat Iuliu Maniu, de trei ori prim-ministru al României între 1928 şi 1933. Există, de altfel, imagini care îl surprind pe Maniu în faţa Guvernului sau împreună cu Patriarhul României (foto stânga - n.n.), purtând un joben.
Şi prefectul judeţului Sălaj, din perioada 1933-1937, Mihai Gurzău (foto jos - n.n.), obişnuia să apară cu ţilindru pe cap la evenimente importante, cum ar fi defilarea trupelor prin zona centrală a Zalăului. Istoricul susţine că jobenul era un accesoriu care completa ţinuta elegantă a bărbaţilor care participau la seratele dansante.
În Europa, piesa a început să piardă teren în perioada interbelică, odată cu apariţia melonului, pălăria devenită celebră în întreaga lume graţie lui Charlie Chaplin ori cuplului Stan şi Bran. În ţara noastră, a dispărut odată cu instalarea regimului comunist, întrucât era considerat element specific burgheziei. "În locul său a apărut chipiul sovietic şi basca de tractorist", explică Marin Pop.
Mai puteţi citi: