Pesedistul care a dat mită pentru a fi votat primar a fost trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei 600 de lei urmau să fie împărţiti între cinci alegători

Candidatul PSD la Primăria Năpradea, Vasile Ianc, a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, într-un dosar de mită electorală.

Inculpatul este acuzat că a oferit bani unor cetăţeni cu drept de vot din comună pentru a-i convinge să îl aleagă la scrutinul din 5 iunie.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului, în calitate de candidat pentru funcţia de primar la alegerile locale din acest an, Ianc i-a înmânat Mariei Birta, la locuinţa acesteia, suma de 600 de lei, din care 200 de lei pentru ea însăşi, iar diferenţa pentru a fi împărţită în mod egal pentru patru persoane cu drept de vot – Maria Rişcou, Vasile Rişcou, Voichiţa Barbur şi Ioan Fălăuş.

Anchetatorii susţin că bărbatul a oferit banii pentru ca respectivii cetăţeni să î idea votul de încredere la alegerile din 5 iunie. Cu trei zile înaintea scrutinului, Vasile Ianc a fost reţinut pentru 24 de ore pentru coruperea alegătorilor, iar apoi, plasat sub control judiciar pentru 30 de zile.

“Întrucât pedeapsa prevăzută de către legislaţia în vigoare pentru coruperea alegătorilor este închisoare între şase luni şi trei ani, procurorul de caz nu a putut solicita arestarea preventivă a inculpatului, măsură care se dispune doar în cauzele care presupun o pedeapsă de minim cinci ani de închisoare”, a explicat Crin Bologa, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Dosarul se află pe masa magistraţilor Judecătoriei Jibou.

La alegerile locale din acest an, Primăria comunei Năpradea a fost câştigată de către liberalul Vasile Fodor. Acesta a fost votat de 49,35 la sută dintre cei care au trecut pe la urne, în timp ce PSD-istul Vasile Ianc a obţinut un scor electoral de 35,87 la sută.

Vă mai recomandăm:

Un fost primar sălăjean a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. El are la activ o condamnare definitivă cu suspendare

Primar condamnat la închisoare cu suspendare după ce a dispus plăţi către întreprinderea individuală a fiicei sale

Alegeri locale 2016. Isaia Maghiar a fost ales primar în Bălan. Acesta este trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi conflict de interese

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate