O comună riscă să intre în carantină după o ceremonie religioasă. Planul cu care autorităţile vor să evite măsura extremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În comuna cu 900 de locuitori sunt deja 10 cazuri de coronavirus FOTO Prefectura Sălaj

În comuna în care trăiesc circa 900 de persoane, numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a ajuns la 10. Autorităţile au aprobat un plan de măsuri pentru a evita intrarea în carantină.

Comuna Treznea din judeţul Sălaj riscă să fie plasată sub carantină, după ce numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a explodat. În prezent, 10 localnici sunt diagnosticaţi cu COVID-19. Comuna este sub atenta monitorizare a medicilor epidemiologi, iar autorităţile au anunţat impunerea unor măsuri restrictive în speranţa că astfel se va evita carantinarea.

Slujbele religioase, evenimentele culturale şi cele sportive, dar şi alte evenimente care presupun aglomeraţii de persoane pe teritoriul comunei Treznea au fost suspendate printr-o decezie luată în aceste zile de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

De asemenea, programul de funcţionare a unităţilor de alimentaţie publică de pe raza comunei a fost redus până la ora 21.00, străzile vor fi dezinfectate cu substanţe biocide autorizate, iar autorităţile vor intensifica acţiunile de verificare în teren a respectării măsurilor de carantinare la domiciliu. Toate aceste măsuri au fost luate în cadrul şedinţei de sâmbătă, 25 iulie, a Comitetului Judeţean Pentru Situaţii de Urgenţă, în care a fost analizată situaţia epidemiologică prezentă în localitatea Treznea.

Planul de măsuri pentru prevenirea şi limitarea îmbolnavirilor cu noul coronavirus mai include monitorizarea carantinaţilor la domiciliu prin medicii de familie, internarea cu celeritate a simptomaticilor; completarea anchetelor în functie de evoluţa clinico-epidemiologica; asigurarea măsurilor de prevenţie şi portul echipamentului de protecţie îin spaţiile publice; precum şi contactarea firmei de transport local şi verificarea implementării procedurilor preventive impuse pentru transportul în comun, respectiv de dezinfecţie. De asemenea, vor avea loc acţiuni preventive de informare a populaţiei cu privire la măsurile de prevenire a infecţiilor cu COVID-19, rolul respectării carantinei în transmiterea comunitară şi va fi reevaluat riscul epidemiologic pentru eventualitatea instituirii carantinei zonale în funcţie de numărul de cazuri noi de îmbolnavire înregistrate.

10 cazuri în comuna cu 900 de suflete

Până în prezent, în comuna Treznea au fost confirmate 10 cazuri de infectare cu noul SARS-CoV-2, în urma participării persoanelor respective la o ceremonie religioasă, la domiciliul unei persoane din localitatea Chechiş. În acelaşi context s-au îmbolnăvit mai multe persoane din Sărmăşag, Zalău şi Bălan.

Prefectul Virgil Ţurcaş susţine că s-a mers pe varianta monitorizării, întrucât carantina are un impact economic şi social semnificativ asupra oricărei comunităţi: "Când putem controla cazurile pozitive, când putem controla focarul, nu sunt adeptul ideii de carantină. Impactul economic şi social al unei astfel de măsuri ar fi extrem de puternic, motiv pentru care, împreună cu reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă am decis să monitorizăm în următoarele zile comuna şi să luăm alte decizii în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice".
Potrivit spuselor sale, la finalul unei perioade de monitorizări de până la 10 zile, analiza de situaţie va fi transmisă către Institutul Naţional de Sănătate Publică, iar dacă situaţia o va impune, Treznea ar putea intra în carantină.

Conform ultimei raportări, în judeţul Sălaj au fost confirmate 156 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 16 decese. În prezent, 326 de persoane se află în carantină la domiciliu şi niciuna în carantină instituţionalizată.

Citiţi şi:

Judeţul fără niciun caz nou de coronavirus de şase zile. Ce explicaţii au autorităţile

Angajaţii unei primării, izolaţi la domiciliu după ce o colegă s-a infectat cu coronavirus. Soţul femeii este ambulanţier

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești