Nouă localităţi sub ape. Bilanţul ploilor torenţiale, după codul portocaliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sălajul s-a aflat sub cod portocaliu de inundaţii FOTO Prefectura Sălaj

Sute de hectare de teren agricol au fost inundate, anexe gospodăreşti, poduri şi porţiuni de drum au fost distruse în urma ploilor torenţiale.

Nouă localităţi din judeţul Sălaj - Ileanda, Perii Vadului, Nuşfalău, Bilghezd, Sărmăşag, Lompirt, Ilişua, Marca şi Ip - au fost afectate vremea nefavorabilă din 17 martie, potrivit unei centralizări a Instituţiei Prefectului. Ploile torenţiale au provocat scurgeri de apă de pe versanţi, băltiri de ape interne şi revărsare unor pâraie locale, fiind inundate peste 700 de hectare de teren arabil, 12 hectare de păşuni, şapte fântâni, cinci anexe gospodăreşti, patru poduri, trei kilometri de drum judeţean şi circa 8 kilometri de străzi.

Pe drumul naţional DN 1C, la km 108+800, pe o secţiune de 50 metri liniari, drumul este afectat de alunecări de teren, apărând un gol sub covorul astfaltic. "În prezent drumul este semnalizat rutier cu ‘’drum în lucru’’, prima bandă fiind închisă circulaţiei. Echipa de specialişti şi utilaje din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Zalău se află la faţa locului, în vederea stabilirii măsurilor imediate şi lucrărilor care se impun pentru înlăturarea efectelor alunecărilor de teren", ne-au transmis oficialii Prefecturii.

În cursul zilei de luni, 19 martie, prefectul Florin Florian a emis un ordin privind constituirea unei comisii mixte, formată din specialişti, în vederea constatării pagubelor şi stabilirea de măsuri în vederea atenuării efectelor produse de alunecările de teren şi scurgerile de pe versanţi.

Sălajul s-a aflat, în intervalul 17 martie, ora 23 – 19 martie, ora 6, sub avertizare de cod portocaliu de inundaţii pe râurile Barcău şi Crasna.

Mai puteţi citi:

UPDATE Situaţie critică la limita judeţelor Sălaj şi Maramureş, din cauza căderilor de stânci. DJ 109F, închis pe durată nedeterminată

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor