Maşină de poliţie, implicată într-un accident rutier. Autospeciala s-a oprit într-un stâlp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliţie a avut loc sâmbătă seara pe o stradă din municipiul Zalău. Un jandarm, pasager pe locul din dreapta faţă, a fost rănit, după ce maşina s-a izbit de un stâlp.

Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii IPJ Sălaj, accidentul a avut loc în jurul orei 19.30, când autospeciala aparţinând Poliţiei Municipale Zalău cobora pe strada Gheorghe Doja, spre centru, echipajul format dintr-un poliţist şi un jandarm fiind solicitat la un eveniment produs în zona magazinului Nazareth. La un moment dat, poliţistul aflat la volan, a intrat pe contrasens pentru a depăşi maşina din faţa sa. Ghinionul a făcut ca, exact în acel timp, din parcarea de pe partea stângă (pe sensul de coborâre) să iasă, cu spatele, tocmai pe banda pe care rula în acel moment autospeciale, Radu T., un brăbat de 54 de ani din Zalău.


Reprezentanţii spun că maşina poliţiei avea în funcţiune semnalele luminoase şi acustice şi că vinovat de producerea accidentului este Radu T., care nu s-a asigurat la ieşirea cu spatele din parcare, intrând în coliziune cu autospeciala. Maşina Poliţiei Municipale a derapat şi s-a izbit de un stâlp de iluminat public. Un lucrător al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, care se afla pe scaunul din dreapta faţă al autospecialei, a suferit leziuni uşoare şi a fost transportat la spital.


Cei doi conducători auto – poliţistul şi Radu T. – au fost testaţi cu alcooltestul, rezultatul fiind 0 în cazul poliţistului, respective 0,04 în cazul celuilalt. Pe numele celui din urmă se va întocmi dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Vă mai recomandăm:

Femeia care şi-a măcelărit mama, arestată preventiv

Un bărbat s-a aruncat de la etajul 9 după ce a fost prins de poliţişti beat la volan

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil