La Bacul de toamnă subiectele la limba română scris au fost mai uşoare decât în vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii zălăuani spun că în această sesiune subiectele la limba română au fost mult mai uşoare decât în vară. Deşi supravegheaţi în timpul examenelor de camerele video amplasate în sălile de examen aceştia nu au avut emoţii şi în plus au considerat mai uşoară această sesiune, deocamdată.

Sesiunea de toamnă pare să fi început promiţător pentru unii elevi ce au susţinut proba de limba şi literatura română scris. Unul din cei 240 de elevi prezenţi pentru a susţine examenul la centrul de examinare la Liceul Pedagogic Gheorghe Şincai din Zalău spune că nu a  fost deloc  intimidat de prezenţa camerei de supravegheat şi că subiectele au fost mult mai uşoare decât în vară. Norbert Szalansky a avut de susţinut examenul la limba română scris, pentru că în vară nu l-a promovat, acesta a ieşit din sala de examen după două de la primirea subiectelor. „ Subiectele au fost uşoare, mai uşoare decât în vară , am citit puţin mai mult pentru examenul acesta  şi am fost mai bine pregătit. Nu am avut nevoie de toate cele trei ore alocate pentru rezolvarea subiectelor, şi deşi au fost amplasate camere de supravegheat, am reuşit să nu mă intimidez, şi să mă concentrez la rezolvarea subiectelor, au fost colegi care au fost stresaţi şi au avut emoţii, sper să iau măcar un 7.” Pentru candidaţii BAC-ului de toamnă urmează proba de limbă şi literatura maternă,  în 31 august  proba obligatorie a profilului iar pe  2 septembrie  proba la alegere a profilului şi specializării .

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”