Investiţie de peste două milioane de lei pentru recuperarea copiilor cu probleme motorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copii cu deficienţe motorii din Sălaj şi din întreaga ţară au, acum, la dispoziţie, un centru de recuperare şi tratament cu nimic mai prejos decât cele mai moderne centre de profil din Occident. Centrul a fost deschis ca departament în cadrul Centrului de Recuperare „Acasă” din Zalău.

Zeci de copii, unii dintre abia născuţi, urmează terapiile de recuperare şi tratament de la noul departament pediatric al Centrului de Recuperare „Acasă”. Vin, uneori de la distanţe de sute de kilometri, în speranţa că, în centrul dotat întocmai ca şi cele mai performante centre de profil din Occident, vor găsi şanse unei vieţi cât de cât normale. Potrivit managerului centrului, Leontin Băbţan, noul departament, pe lângă faptul că vine cu dotări noi faţă de cele existente în centru, le oferă copiilor şi aparţinătorilor acestora şi intimitatea de care au nevoie pentru a face faţă lungilor zile şi săptămâni de tratament, permiţând, astfel, inclusiv internarea nou-născuţilor.


Capacitatea departamentului ar permite accesul, zilnic, la terapie a aproximativ 80 de copii, însă din cauza contractării limitate a serviciilor cu Casa de Asigurări de Sănătate, numărul celor care sunt programaţi, efectiv, la recuperare este mai mic.


Banii necesari construcţiei noului departament, aproximativ 1,7 milioane de lei, au fost asiguraţi de sponsorul olandez care a şi înfiinţat fundaţia ce administrează centrul, Fundaţia CaSa. Din cauza unei aberaţii legislative, fundaţia a trebuit să plătească statului  TVA-ul aferent acestei donaţii, în sumă de 404.393 de lei. Situaţia a fost rezolvată, până la urmă, tot cu sprijinul sponsorului olandez, dar şi cu cel al Consiliului Judeţean şi al unor sponsori locali.
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani