Instituţia Prefectului contestă în instanţă hotărârile prin care doi consilieri locali municipali, trecuţi la partidul lui Tăriceanu, şi-au pierdut mandatele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PNL a pierdut cei doi consilieri, plecaţi la PLR, dar a câştigat alţi doi, veniţi de la PP-DD

După ce a atacat în contencios administrativ schimbarea din funcţie a viceprimarului PSD al Zalăului, Daniela Coţa, Instituţia Prefectului contestă acum şi cele două hotărâri ale Consiliului Local Municipal din 27 octombrie, prin care consilierii locali trecuţi de la PNL la PLR îşi pierdeau mandatele.

Instituţia Prefectului a atacat la Tribunalul Sălaj - secţia contencios administrativ - cele două hotărâri ale Consiliului Local Municipal Zalău din 27 octombrie, prin care Rodica Mureşan şi Raul Dragoş au trecut, în baza Ordonanţei 55, de la PNL la PLR. Iniţiatorii proiectelor îşi argumentau demersul prin faptul că ”opţiunile celor doi consilieri locali (de trecere la PLR - n.a.) sunt însoţite de Acceptul emis de către formaţiunea politică denumită Partidul Liberal Reformator - Organizaţia Sălaj, ce poartă antetul Partidului Liberal Reformator - Organizaţia Sălaj şi ştampila Partidului Liberal Reformator - PLR liberalii Sălaj. Analizând aceste opţiuni şi consultând Lista Partidelor Politice din România, publicată pe site-ul Tribunalului Bucureşti, am constatat că în evidenţa acestuia nu este înregistrat niciun partid cu denumirea Partidul Liberal Reformator. În această listă figurează ca formaţiune politică cu personalitate juridică doar Partidul Naţional al Mediului”.


De cealaltă parte, Rodica Mureşan, unul dintre consilierii vizaţi, a susţinut la şedinţa din 27 octombrie că totul este, de fapt, ”o acţiune de vendetă politică primitivă”, precizând că  este ” singura situaţie din România în care aleşii locali, membri ai PLR, sunt excluşi dintr-un consiliu local, prin încălcarea legii. Aş ruga colegii să discearnă bine când o să voteze pentru că eu vă spun că acest partid există. (...) Şi să vă spun că în toate înscrisurile noastre este trecut aşa: Partidul Liberal Reformator, fost Partid Naţional al Mediului. Deci partidul există”.


Hotărârile au fost adoptate, însă Instituţia Prefectului le-a atacat, în termenul legal, la Tribunal, acţiunea fiind înregistrată pe rolul instanţei vineri, 14 noiembrie.


Nu este pentru prima dată anul acesta când Instituţia Prefectului nu este de acord cu schimbări în Consiliul Local. La începutul lunii august, viceprimarul PSD Daniela Coţa a fost schimbată din funcţie, fiind înlocuită, prin votul consilierilor dat în aceeaşi şedinţă, cu democrat-liberalul Claudiu Bîrsan. ”Înscăunarea” lui Bîrsan nu s-a produs nici până astăzi, pentru că Prefectura a contestat şi atunci hotărârile la Tribunal, instanţa programând primul termen pentru sfârşitul aceste luni. Întâmplător sau nu, şi atunci şi acum este vorba despre hotărâri ale Consiliului Local nefavorabile PSD sau formaţiunilor ”prietene”.

Citeşte şi Măsură unică în România: aleşi locali lăsaţi fără mandat după ce au trecut la partidul lui Tăriceanu pe ”Ordonanţa traseiştilor”

Alianţa PNL – PDL îşi umflă muşchii. Viceprimarul PSD al Zalăului, înlocuit cu un democrat-liberal

Procesele viceprimarilor Zalăului cu Agenţia Naţională de Integritate se mută la Curtea de Apel Cluj

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi