Femeie de 77 de ani, spulberată de o maşină la câţiva metri de casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 77 de ani din localitatea sălăjeană Ileanda şi-a pierdut viaţa miercuri seara, după ce a fost spulberată de o maşină la numai câţiva metri de locuinţă. Se pare că femeia se întorcea se la biserică.

Potrivit informaţiilor oficiale  primite de la Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, accidentul a avut loc în jurul orei 21.30, pe DN 1C, în localitatea Ileanda. Femeia s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care a fost surprinsă şi accidentată mortal de un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani din judeţul Satu Mare. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.


Martorii spun, însă, că bărbatul ar fi circulat cu viteză şi că femeia, care se deplasa cu ajutorul unui baston, aproape că reuşise să traverseze, ea aflându-se pe marginea drumului când a fost izbită de autoturism. Şoferul a fost înregistrat de dejeanul.ro spunând că arf i fost orbit de luminile unui TIR care circula din sens opus, acesta fiind motivul pentru care nu a observat-o pe femeie.


La locul accidentului a intervenit imediat un echipaj SMURD din cadrul Gărzii Ileanda. Potrivit reprezentanţilor ISU Sălaj, membrii echipajului au constatat că victima se afla în stop cardio-respirator şi prezenta multiple traumatisme. Paramedicii au iniţiat imediat manevrele de resuscitare, în sprijin sosind şi un echipaj SAJ cu medic de la Dej şi un echipaj SAJ de la Jibou. În ciuda tuturor eforturilor depuse, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarată decedată.


Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Vă mai recomandăm:

Tragedie la indigo pe DN1F. Victima a intrat cu maşina într-un cap de pod

Un tânăr de 21 de ani, student la Teologie, a pierit într-un cumplit accident rutier

Impact mortal între un autoturism şi un copac. Şoferiţa, în vârstă de 30 de ani, n-a avut nicio şansă

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei