Experienţă inedită pentru o studentă din Vietnam: a petrecut Paştele în mijlocul unei comunităţi rurale româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Venită la studiu în ţara noastră, o studentă din Vietnam a trăit o experienţă unică, zilele trecute, când a petrecut Sărbătorile Pascale în după tradiţia satului românesc.

Îmbrăcată în straie populare din zona Sălajului, o tânără de 22 de ani din Vietnam, a făcut cunoştinţă cu tradiţiile româneşti de Paşte, aşa cum au fost ele păstrate de secole, la sat. Le Thi Van Anh, Alice cum îi spun prietenii, a venit în România, în septembrie 2016, prin programul Erasmus+, pentru a studia, pe durata unui an universitar, la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. În oraşul de pe Someş a cunoscut-o pe sălăjeanca Patricia Toma, cunoscută pentru reeditarea, în Marin, satul său natal, a unei nunţi tradiţionale de acum trei sferturi de secol.

La invitaţia Patriciei, Alice a acceptat să petreacă Paştele în satul sălăjean, pentru a vedea modul în care sărbătoarea este celebrată în ţara ce a "adoptat-o" pentru un an. Deşi nu are nicio religie declarată oficial, studenta vietnameză mărturiseşte că îmbrăţişează principiile budiste. Acest lucru nu a împiedicat-o, însă, să respecte, îndeaproape, ritualul bisericesc specific zilelor de Paşte. Astfel, în noaptea de Înviere, a mers la biserică, s-a închinat şi a sărutat icoana de la intrare, a înconjurat lăcaşul de cult de trei ori, a mâncat Paşte, în prima zi de Paşte s-a spălat pe faţă cu apa în care fuseseră cufundate un bănuţ, o urzică şi un ou roşu, a ciocnit ouă, şi a participat la slujbă, îmbrăcată în costum popular şi cu muruna pe cap, iar în ziua următoare, tot în straie tradiţionale, a participat la un dans popular în satul Brîglez.

Patricia Toma (stânga) şi Le Thi Van Anh (dreapta) FOTO Patricia Toma

"I s-a părut interesant să mergem la biserică la miezul nopţii şi s-a declarat încântată de picturile din interior. Deşi nu era familiarizată cu tradiţiile noastre, a fost foarte deschisă şi s-a conformat tuturor obiceiurilor de Paşte de la noi din sat. I-am spus că poate să repete gesturile religioase pe care le fac şi eu, dar că nu va fi nicio problemă dacă nu le face. S-a conformat cu bucurie din respect pentru tradiţiile noastre", ne-a spus Patricia Toma.

Petrecerea Sărbătorilor Pascale în mijlocul comunităţii sălăjene a fost un prilej pentru Alice să cunoască o parte dintre preparatele tradiţionale româneşti. Dacă sarmalele nu au fost ceva nou pentru ea, fiind, de altfel, preferatele ei, salata de boeuf şi ciorba de perişoare i-au încântat papilele gustative.

"Nu am nicio religie declarată în documentele oficiale, dar urmez, într-o anumită măsură, principiile budismului. Acasă, în Vietnam, nici eu, nici apropiaţii mei nu sărbătorim Paştele. Pentru mine a fost o experienţă nouă şi minunată, pentru care îi sunt recunoscătoare Patriciei", ne mărturiseşte Le Thi Van Anh, care a învăţat formula de salut a creştinilor, folosită de la Înviere, până la Înălţare - "Hristos a înviat!"

Vă mai recomandăm:

SOS, ne pierdem tradiţia! Cine sunt tinerii păstrători de valori ale satului românesc

Spaniolul cu suflet de român. Povestea străinului care promovează cu toată puterea frumuseţile României