Elevii de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi evaluaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi evaluaţi

Elevii  de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi supuşi unor testări în noul  an şcolar. Începând ce cel de al doilea semestru toţi elevii claselor menţionate vor fi evaluaţi printr-un nou instrument  numit portofoliu educaţional sau cartea de identitate educaţională a cetăţeanului.

Ion Abrudan inspector şcolar general  a spus că  începând cu acest an şcolar evaluarea elevilor va fi realizată printr-un instrument nou creat numit portofoliu educaţional  - cartea de identitate educaţională a cetăţeanului- folosită inclusiv la admiterea în liceu, fiind introduse şi testări  în rândul elevilor din clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a. Astfel,  începând cu cel de al doilea semestru al anului şcolar 2011-2012 elevii  de clasa a II-a vor fi evaluaţi la scris, citit şi socotit  (matematică),  cei de clasa a IV-a vor trece printr-o evaluare prin eşantionare a competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar, după modelul testărilor internaţionale,  iar elevii de clasa a VI-a  vor fi evaluaţi prin două probe trans-curiculare la limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe.

 „Şcoala altfel”

Potrivit inspectorului general al ISJ  Sălaj, o altă noutate a anului şcolar 2011-2012  este programul „Şcoala altfel”. În săptămâna 2-6 aprilie  2012 nu se vor  mai organiza cursuri conform orarului unităţii de învăţământ, ci conform unui orar special ce va include ateliere de teatru, dans, muzică, competiţii sportive, mese rotunde, dezbateri activităţi de voluntariat sau de interes comunitar, campanii anti-tutun, anti –alcool etc.