Două corecţii financiare taie peste 30.000 de lei din finanţarea pentru reabilitarea Colegiului API

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de reabilitare a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău se vor încheia la mijlocul lunii viitoare. Cel puţin asta susţin reprezentanţii Primăriei Municipiului Zalău, care au organizat, azi, o conferinţă de presă pe această temă.

Potrivit managerului de proiect, Maria Brudaşca, valoarea contractului de lucrări, semnat în septembrie 2011, este de 4.302.000 plus TVA. La această sumă se adaugă şi banii alocaţi prin proiect pentru dotări, ce cuprind de la mobilier şi consumabile, la echipamente IT şi soft-uri educaţionale.

Managerul de proiect apreciază că, până în acest moment, sunt executate aproximativ 95 la sută din lucrări, neînregistrându-se, până acum, probleme deosebite în rambursarea banilor aferenţi lucrările executate.

Au fost, însă, şi aici probleme legate de presupuse nereguli la proiect, pentru care s-au aplicat dăuă corecţii. Prima a fost aplicată la actul adiţional nr.2 la contract şi reprezintă o diminuare cu 25 la sută, constând în 29.000 de lei plus TVA, a valorii iniţiale. Primarul Radu Căpîlnaşiu a explicat că motivul invocat de Autoritatea de Management este aplicarea procedurii de negociere directă, fără anunţ prealabil, pentru remedierea unei probleme apărute la fundarea corpului de legătură.

Cea de-a doua corecţie, în cuantum de 1.400 de lei, a fost aplicată contractului de audit, pentru că s-a cerut auditorului să aibă experienţă în domeniul proiectelor cu finanţare europeană.

 Citeşte şi Reabilitarea picturii murale din fosta sală de bal a oraşului, "bijuteria" Clădirii Transilvania, intră în prelungiri

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?