Dosarul poliţiştilor bănuiţi că deţineau droguri a fost clasat. La ce concluzii au ajuns procurorii DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Onica (stânga) a fost trimis în judecată pentru că a încercat să-l omoare pe Mircea Gaidoş (dreapta) FOTO Arhivă

Ancheta efectuată în acest caz a evidenţiat că poliţistul care aproape şi-a ucis în bătaie colegul de serviciu nu era drogat la momentul agresiunii.

Procurorii DIICOT Sălaj au clasat dosarul în care Ioan Alin Onica şi Mircea Gaidoş, cei doi poliţişti implicaţi în agresiunea de la Şimleu Silvaniei au fost cercetaţi pentru deţinere ilegală de droguri.

Rezultatele analizelor toxicologice au arătat că doar Mircea Gaidoş, poliţistul snopit în bătaie de colegul său, consumase droguri, în cazul lui Onica, ele fiind negative, ne-a declarat Dan Bubuiug, şeful DIICOT Sălaj. Potrivit spuselor sale, în cauză au fost efectuate percheziţii la domiciliile celor doi suspecţi, anchetatorii descoperind cu această ocazie droguri doar la locuinţa lui Onica. "Am descoperit doi muguri de cannabis, de 0,6 grame, într-o cutie, însă cercetările ulterioare au stabilit că drogurile aparţineau fratelui suspectului, student la Cluj şi consumator de cannabis. În urma expertizei dactiloscopice efectuată pentru cutia în care erau drogurile nu s-a descoperit amprente aparţinând lui Ioan Onica. Neconfirmându-se niciun aspect legat de trafic s-a dispus clasarea ", a precizat procurorul şef. În aceste condiţii, fratele lui Onica va fi cercetat, într-un dosar separat, pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

Dosar nou pentru un glonţ

Tot la domiciliul poliţistului agresor, a fost găsit un glonţ din arma de serviciu a lui Onica, competenţa de efectuare a cercetării penale pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor fiind declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.

Şi Gaidoş a scăpat de acuzaţii, după ce în locuinţa lui, anchetatorii nu au descoperit nicio probă care să ateste că deţinea droguri de mare risc. "Rezultatele pozitive ale testului toxicologic nu constituie o probă pentru deţinerea de droguri. Iar consumul nu este incriminat", a mai spus Bubuiug.

Cei doi tineri au ajuns în vizorul DIICOT, după ce în noaptea de 16 ianuarie, au fost implicaţi într-o agresiune, la Şimleu Silvaniei, în urma căreia Gaidoş a fost desfigurat în bătaie de către Onica. Ambii sunt agenţi de ordine publică la Poliţia Şimleu Silvaniei. Agresorul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru tentativă de omor.

Mai puteţi citi:

Poliţist arestat pentru tentativă de omor, după ce şi-a bătut măr colegul de serviciu. Cei doi se întorceau de la petrecerea prilejuită de bilanţul anual al instituţiei

Motivarea judecătorilor în dosarul poliţistului care şi-a mutilat colegul. Martor la agresiune: „De o oră îl bate“

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”