Descoperire macabră: Cadavrul unui tânăr, găsit sub balconul unui bloc din Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii comunitari au găsit în această dimineaţă, sub balconul unui bloc de pe strada Dumbrava, trupul fără suflare al lui Csaba L., un om al străzii în vârstă de numai 34 de ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, cadavrul a fost găsit de poliţiştii comunitari în jurul ore 8.20 şi a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău în vederea efectuării necropsiei. "Din primele cercetări efectuate de poliţişti, nu sunt suspiciuni bărbatul ar fi fost omorât. Cauza morţii va fi stabilită în urma necropsiei", precizează ea.

Locuitorii din zonă spun că bărbatul, de loc din Aghireş, căzuse în patima alcoolului de mai mulţi ani şi dormea sub balconul unde şi-a găsit sfârşitul de luni bune. Se pare că necazurile lui au început în momentul în care, împreună cu fraţii lui, a vândut garsoniera în care locuiau şi a rămas pe drumuri. A stat o vreme la Adăpostul de Noapte, de unde a fost dat afară pentru că nu putea sta departe de băutură. Oamenii care l-au cunoscut spun că tot băutura l-a despărţit şi de soţia sa, "o femeie nevăzătoare de pe urma căreia avea bani, că avea pensie frumuşică".

Locuitorii din zonă spun că bărbatul căzuse în patima alcoolului

Omul străzii era un "client" al poliţiştilor comunitar, care veneau periodic şi îl alungau de sub balconul unde îşi făcuse culcuşul. Ultima dată - spun vecinii - a fost alungat în urmă cu două zile, dar s-a întors aseară în jurul orei 11.00.

Mai multe pentru tine:
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online