Deputatul PDL Lucian Bode, referitor la accidentul din Apuseni: "Sistem anarhic, coordonat la vârf de nişte idioţi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că partidul pe care îl reprezintă va face demersuri pentru ca persoanele vinovate de proasta gestionare a acţiunii de salavare a victimelor accidentului aviatic din Apuseni să fie trase la răspundere.

" PDL va uza de toate mijloacele legale pentru ca responsabilii pentru această tragedie să fie traşi la răspundere şi să plătească pentru incompetenţa lor, astfel încât  astfel de erori să nu se mai repete. După cum ştiţi, primviceprezendintele Cătălin Predoiu a anunţat faptul că vom depune plângeri penale pentru neglijenţă în serviciu împotriva a trei miniştri din Guvernul Ponta", a precizat el. Lucian Bode a mai spus că, în calitate de "cetăţean român, plătitor de taxe şi impozite, la fel ca fiecare dintre dumneavoastră, nu pot să nu constat faptul că avem de-a face cu un sistem anarhic, populat la bază cu oameni bravi (pompieri, medici, salvamontişti, simpli cetăţeni) dar coordonat la vârf de nişte idioţi. Mi-am pus întrebarea în aceste zile dacă, Doamne fereste, România era lovită de o catastrofă şi mai mare (cutremur, explozii...) iar la comanda sistemului de salvare era un idiot ca Stroe sau un prim-ministru ca Ponta, care nu ştie decât să teleguverneze...care ar fi fost consecinţele?!?!", a completat el.

Citeşte şi VIDEO Operaţiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic din Apuseni. Povestea medicilor care au ajuns primii la răniţii de pe munte

Starea victimelor accidentului aviatic. Operaţia copilotului a fost amânată din raţionamente medicale

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul