Demersul unui colecţionar de carte pentru susţinerea proiectului de reabilitare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un colecţionar de carte a scos la licitaţie unul dintre volumele vechi pe care le deţine, banii astfel obţinuţi urmând să fie donaţi pentru reabilitarea Casei Memoriale "Iuliu Maniu" de la Bădăcin.

O carte de drept din 1914, în limba maghiară,  ce a aparţinut odinioară lui Iuliu Maniu, a fost scoasă la licitaţie de către jurnalistul Marius Avram, în cadrul unui demers ce are ca scop obţinerea de fonduri pentru proiectul de reabilitare a Casei Memoriale de la Bădăcin.

Acţiunea a fost lansată pe Facebook şi va continua până la mijlocul lunii februarie, când cartea va fi licitată şi în cadrul unei gale caritabile organizată de către Direcţia pentru Cultură Sălaj.

"Vă propun un exerciţiu, o licitaţie-test. Ca să încerc să fac şi eu ceva de Centenarul Marii Uniri, mă folosesc de cartea din imagine, care i-a aparţinut lui Iuliu Maniu, artizanul Unirii, pe care tocmai îl aniversăm şi comemorăm (n. 8 ianuarie 1873–m. 5 februarie 1953). Cartea am promis-o deja ca donaţie Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin, unde s-a născut marele om politic. Dar m-am gândit şi la această variantă, la o licitaţie în cadrul căreia puteţi să oferiţi un preţ pentru carte (public sau în privat, cum credeţi), iar cel care oferă mai mult va primi cartea, DOAR DACĂ cei care se ocupă de reabilitarea Casei Memoriale Maniu (Sălajul pur şi simplu şi Cristian Borz) vor prefera suma respectivă de bani în locul cărţii de faţă.

Cartea are 902 pagini, are vinieta ex-libris a lui Iuliu Maniu şi este din 1914, când era avocat arhidiecezan în Blaj, chiar înainte ca el să fie încorporat în armata austro-ungară. Acest din urmă lucru şi faptul că este o carte în maghiară, cu notiţe (!!!) tot în maghiară ale lui Iuliu Maniu, cred că ar putea să se constituie într-un mesaj simbolic pentru români şi maghiari de a continua să trăiască în bună înţelegere şi în anul Centenarului", a scris jurnalistul.
Acesta ne-a mărturisit că a găsit volumul la un depozit de deşeuri din Cluj. "Am peste 500 de cărţi vechi. Merg în fiecare weekend în Oser, la târgurile de antichităţi, târguri de vechituri, cumpăr de la oameni ori de la depozite de deşeuri cărţi angro, la kilogram. Cartea aceasta se numără printre cele găsite în la gunoaie, în Cluj".

Iniţiatorul licitaţiei speră ca prin demersul său să stimuleze implicarea, în Anul Centenarului, şi a altor doritori, dar şi "să gâdil buzunarele mai pline, pentru a contribui la reabilitarea Casei Iuliu Maniu, aflată în stare jalnică". Licitaţia a fost deschisa de un notar sălăjean, cu 2.000 de lei, la care a adăugat 1.000 de lei ca donaţie pentru că participă la licitaţie. Este singura ofertă de până acum.
Contactat, preotul Cristian Borz, cel care are grijă de Casa de la Bădacin, a declarat că va propune cumpărătorului un contract de custodie al cărţii, volumul urmând să facă parte din biblioteca Muzeului "Iuliu Maniu", cu precizarea numelui proprietarului. 

Vă mai recomandăm:

Administraţia judeţeană refuză pentru a şasea oară să finanţeze reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu“

FOTO VIDEO 145 de ani de la naşterea artizanului Marii Uniri. Omagiu adus lui Iuliu Maniu în debutul Anului Centenarului

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein