De la examen, la spital. Un elev din Sălaj nu a putut susţine proba de Matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii care nu au putut participa la probele Evaluării Naţionale din motive medicale vor putea da examen în etapa specială din 29 iunie.

Un absolvent de clasa a VIII-a de la Şcoala Gimnazială "Iuliu Maniu" din Zalău nu a putut susţine proba la Matematică a Evaluării Naţionale întrucât prezenta probleme de sănătate. Elevul s-a prezentat miercuri dimineaţa la centrul de examen, împreună cu părinţii, şi a precizat cadrelor medicale responsabile cu triajul epidemiologic că nu se simte bine, potrivit inspectorului şcolar general Vasile Bulgărean. Termomentul non-contact a indicat o temperatură de 37 de grade, însă pentru că prezenta o stare de sănătate alterată, adolescentul a fost trimis la Urgenţa Spitalului Judeţean, unde a fost diagnosticat cu enterocolită şi a prezentat temperatură peste limita normală.

Şeful ISJ Sălaj a declarat că elevul respectiv a participat fără probleme la prima probă, cea la limba şi literatura română, însă de marţi seară a început să se simtă rău.

În judeţul Sălaj, la proba de Matematică au participat 1.849 de candidaţi, iar 170 au absentat. Nu a fost înregistat niciun caz de fraudă.

Cinci candidaţi au dat examenul în condiţii speciale: un elev a susţinut proba la domiciliu, doi au dat examenul în săli separate, fiind cu tulburări specifice de învăţare, respectiv cu recomandare medicală, unui alt candidat i s-a asigurat calculator, iar pentru un altul au fost mărite caracterele.
Din cei 170 de absenţi, nouă sunt izolaţi la domiciliu, unul este spitalizat, fiind confirmat cu coronavirus, iar un altul este internat pentru alte probleme medicale. Aceştia, precum şi elevul diagnosticat cu enterocolită, pot susţine probele în etapa specială din 29 iunie.

Joi, 18 iunie, 390 de elevi vor susţine proba la Limba şi literatura maternă; dintre aceştia, 368 sunt înscrişi pentru Limba maghiară, 21 pentru Limba germană, iar unul, pentru Limba slovacă.
Pentru Evaluarea Naţională, în Sălaj au fost pregătite 64 Centre de Examen, 44 Centre de Comunicare şi 2 Centre Zonale de Evaluare, la Liceul Pedagogic „Gheorge Şincai” Zalău, respectiv la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău.

Vă mai recomandăm:

Evaluare Naţională Sălaj 2020. Câţi elevi au absentat din cauza pandemiei de coronavirus

FOTO VIDEO Cum se desfăşoară orele de pregătire pentru examenele naţionale. „Fiecare elev stă la şcoală trei ore“

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi