De la dulceaţa de nuci verzi, la zacusca de păstrăv. Care sunt delicatesele româneşti atestate ca produse montane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lista cuprinde 124 de produse din 13 judeţe FOTO Arhivă

În lista produselor montane din România abundă lactatele, precum caşul, telemeaua, iaurtul sau caşcavalul. Pe lângă acestea, fermierii au înregistrat dulceţuri, produse din carne, miere, dar şi pâine.

Brânză de burduf, dulceaţă de trandafiri ori de nuci verzi, zacuscă de păstrăv sau pastramă de oaie afumată sunt doar câteva dintre delicatesele atestate ca fiind produse montane. În total, România deţine, astăzi, 124 de astfel de produse din judeţele Mureş, Prahova, Caraş Severin, Argeş, Harghita, Bacău, Neamţ, Gorj, Suceava, Hunedoara, Cluj, Gorj şi Buzău, cuprinse într-un Registru Naţional, ce poate fi consultat atât pe site-ul Ministerului Agriculturii, cât şi pe cel al Agenţiei Naţionale a Zonei Montane.

Pot fi incluse în această categorie doar acele produse alimentare care sunt realizate cu ingrediente din zonă montană sau prin intermediul unor procese tehnologice specifice acestei zone.

Potrivit legislaţiei actuale, pot dobândi dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultativă "produs montan", doar fermierii (persoane fizice, societăţi comerciale, PFA, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, cooperative agricole ori societăţi cooperative) din zonele montane ale României. Dacă îndeplinesc această condiţie, ei trebuie să să depună o cerere tip la Direcţia Agricolă din judeţul în care îşi desfăşoară activitatea, însoţită de caietul de sarcini, şi să deschidă Registrul special de autocontrol. În termen de 10 zile lucrătoare, oficialii pot cere clarificări solicitantului, acesta având la dispoziţie alte 10 zile pentru a transmite informaţiile cerute. Dacă totul este conform, urmează o verificare la faţa locului, pentru ca ulterior, personalul cu atribuţii din cadrul ANZM să emită decizia de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii "produs montan".

„Cu toţii ştim că produsele din zona de munte sunt mai valoroase, mai gustoase, mai bune şi mai căutate. Însă le trebuie şi o certificare, o garantare din partea unei autorităţi. Şi atunci, Ministerul Agriculturii, pentru produsele pentru care fermierii vor să obţină dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultatică produs montan, vine şi îşi pune girul”, susţine Dănuţ Ungureanu, consilier în cadrul ANZM. Acesta a precizat că atestarea produselor implică nişte costuri modice şi aduce o serie de avantaje fermierilor: „Noi vă vom ajuta ca să vă atestaţi aceste produse şi vă vom ajuta să le promovaţi, inclusiv la târguri naţionale şi internaţionale. Fiindcă dacă avem această menţiune, cu siguranţă ne vom putea vinde produsul şi mai bine şi mai scump faţă de celelalte produse. Cheltuielile pentru obţinerea denumirii de produs montan sunt foarte mici".

Citiţi şi:

VIDEO Românul care a învăţat să facă agricultură de pe internet. Şi-a înfiinţat o cultură suspendată de căpşuni

Românii care au investit în agricultura ecologică: au înfiinţat o cultură de lavandă pe 2,5 hectare

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție