Dacii şi romanii se vor lupta la Zalău şi la Porolissum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romanii şi dacii se vor lupta în Zalău şi la Porolissum.

Reconstituirea unor lupte dintre daci şi romani, confruntări ale gladiatorilor, dansuri dacice şi romane, dar şi un recital extraordinar al celebrei trupe germane de symfonic metal din Europa, Haggard. Sunt câteva dintre ingredientele celei de-a noua ediţii a Festivalului Roman Zalău Porolissum ce are loc, la Zalău şi la Porolissum, în perioada 5 – 8 septembrie.

Organizatorul evenimentului este Primăria Municipiului Zalău, care pentru organizarea şi promovarea ediţiei de anul trecut şi a celei curente a câştigat un proiect cu finanţare europeană în valoare de peste un milion de lei. Evenimentul din acest an începe joi, 5 septembrie, cu o expoziţie organizată de Biblioteca Judeţeană „Ioniţă Scipione Bădescu” la Primăria Municipiului Zalău. Este vorba despre expoziţia „De la tradiţional la contemporan”, ce va putea fi vizitată  de la ora 14.00. De la ora 20.00 este programată, tot joi, lansarea filmului documentar realizat în cadrul proiectului ,,Promovarea Festivalului Roman Zalău Porolissum – instrument de promovare a siturilor arheologice locale”. 

Conferinţă despre arheologie

Programul zilei de vineri, 6 septembrie, va începe cu o conferinţă interdisciplinară cu tema ,,Siturile arheologice din România – între valoare istorică şi dezvoltare economică”, ce va începe de la ora 16.00, în Sala „Avram Iancu” a Primăriei Municipiului Zalău şi va include şi lansarea schiţei monografice ,,Zalău – un oraş la frontiera de nord – vest a Transilvaniei”.  Unul dintre cele mai aşteptate momente ale festivalului, parada costumelor istorice, va începe de la ora 19.00, pe traseul Parcarea de lângă  Primăria Zalău – Primăria Zalău – Bulevardul Mihai Viteazu – Perla – retur. După paradă  va avea loc şi deschiderea oficială a Festivalului Roman Zalău Porolissum.

Programul de sâmbătă

Sâmbătă, 7 septembrie, între orele 11.00 şi 19.00, Grădina Colegiului Naţional „Silvania” devine un adevărat teatru de război, pentru că aici încep demonstraţiile de lupte între daci şi romani, prezentate de trupele de reconstituiri istorice participante la eveniment. Este vorba despre ,,Cohors III Campestris” şi ,,Lupii Daciei” ai Asociaţiei ,,Amicii Muzeului” din Zalău, ,,Savaria Legio XV Apollinaris” din Szombathely, Ungaria, ,,Virtus Antiqua” din Cluj-Napoca, Garda Apulum, Legiunea XIII Gemina a Muzeului Naţional al Unirii de la Alba Iulia şi Trupa de arcaşi profesionişti din Bucureşti. Nu vor lipsi nici dansuri dacice şi romane, prezentări de armament şi tactici militare antice, teatru antic, demonstraţii de trageri cu arcul şi ateliere de ceramică. De la ora 19.00, trupele de teatru antic, dans şi muzică se vor muta pe scena festivalului.

Haggard vine la festivalul de la Zalău

Printre cei care vor urca pe scena festivalului se numără şi membrii celei mai cunoscute trupă de symfonic metal din Europa, grupul german Haggard. Trupa a fost înfiinţată în urmă cu mai bine de 20 de ani, în Germania, la Munchen. Are 16 membri, care îmbină muzica death metal cu cea clasică şi medievală. Muzica lor combină  momente clasice, interpretate live la violoncel, flaut, oboi, harpă, vioară şi voce feminină,  cu riff-uri metalice, voce growl şi violenţă de death metal. Liderul grupului este Asis Nasseri, un artist excepţional de origine afgano-germană, care compune toate piesele, cântă la chitară, percuţii şi voce.

 
Dacii şi romanii se luptă din nou la Porolissum 

Duminică, 8 septembrie, teatrul de război se mută, cu începere de la ora 14.00, în amfiteatrul Complexului Arheologic Porolissum, unde se află unul dintre cele mai bine păstrate situri arheologice daco-romane din România. Transportul la Complexul Arheologic Porolissum este asigurat în mod gratuit. Plecarea se va face din parcarea din spatele Primăriei Zalău, de la orele 13.00 şi 13.20, iar de la Porolissum se va porni la 17.30, 18.30 şi 19.30. 

citeşte şi 

GALERIE FOTO Festivalul Roman Zalău - Porolissum: foarte multă acţiune, extrem de puţini spectatori. Vezi cum s-a ajuns aici

GALERIE FOTO Festivalul Roman Zalău - Porolissum: foarte multă acţiune, extrem de puţini spectatori. Vezi cum s-a ajuns aici

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort