Cum supravieţuim de Anul Nou: programul magazinelor şi al farmaciilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toate magazinele vor fi închise marţi, 1 ianuarie FOTO Arhivă

Toate marile magazine din Zalău vor fi închise în prima zi a anului viitor. Se redeschid, însă, miercuri, 2 ianuarie, pentru a ne da ocazia să ne refacem stocul de provizii.

La Carrefour Expres ultimele cumpărături din acest an se pot face până luni, 31 decembrie, la ora 18.00. În prima zi a anului viitor magazinul va fi închis, iar miercuri se redeschide de la 7.00 şi până la 22.00.


Hipermarketul Kaufland are de ieri program prelungit, de la 7.00 la 23.00, valabil până duminică, 30 decembrie. Luni, acolo se vor face cumpărături doar între orele 7.00 şi 16.00, după care magazinul se închide. Se redeschide pentru câteva ore miercuri, 2 ianuarie, la ora 8.00, şi se închide la ora 14.00. De joi se reintră în programul prelungit.


Magazinul Lidl va avea luni program de la 8.00 la 18.00, iar marţi, de Anul Nou, va fi închis. Se va redeschide miercuri, 2 ianuarie, cu un program de la 9.00 la 15.00.


La Penny Market luni, 31 decembrie, va fi deschis de la 7.30 la 19.00, iar marţi şi miercuri va fi închis.
Pentru cei care vor fi nevoiţi să apeleze la medicamente în această perioadă, e bine se ştiut că luni, 31 decembrie, vor fi deschise majoritatea farmaciilor din judeţ, excepţie făcând doar cele două din Ileanda, farmaciile din Almaşu, Românaşi, Unifarm Zalău, Hereclean, Bobota, Şimişna şi Pharma Net Zalău.


Marţi şi miercuri, zile libere prin lege, vor fi deschise două farmacii la Cehu (Diana şi Hipocrate), trei la Jibou (Farmalex, Paeonia şi Panaceea), una la Şimleu (Farmatris), una la Sîg şi nouă la Zalău (Dona 87, Dona 185, Iris 1, Iris 2, Perla, Prima Farm, Salvofarm, Sensiblu 1 şi Sensiblu Kaufland). Atenţie, cu excepţia Salvofarm, care este deschisă nonstop, toate celelalte farmacii au program scurt, închizându-se, după caz, de la ora 13.00, până la 18.00.


Dacă problemele de sănătate persistă, luni puteţi să vă adresaţi Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, care funcţionează în 31 decembrie după program normal de lucru. În 1 şi 2 ianuarie se asigură doar liniile de gardă pentru secţiile cu paturi şi se acordă asistenţă medicală de Urgenţă în Unitatea de Primire a Urgenţelor.
 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice