Cum se bâlbâie autorităţile în privinţa banilor pentru premiile concursului pe tema consumul de fructe în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii din Sălaj, care, stimulaţi de premiile promise, s-au mobilizat cu toţi pentru a participa la concursul „Consumul de fructe în ochii elevilor”, organizat de Consiliul Judeţean şi de Inspectoratul Şcolar, nu vor mai primi niciun premiu.

Elevii din unităţile de învăţământ din Sălaj, beneficiari ai Programului guvernamental „Fructe în şcoli”, au participat, în prima săptămână din luna aprilie, la un concurs pe tema importanţei consumului de fructe. Concursul a fost organizat de Consiliul Judeţean Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi şi-a propus educarea elevilor, precum şi sensibilizarea părinţilor pentru a susţine şi promova consumul de fructe autohtone, în special mere, în spiritul unui stil de viaţă sănătos. Fiecare  unitate de învăţământ din judeţ a organizat, în săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, concursuri de proiecte, desene, fotografii pe tema propusă, cei mai buni competitori urmând să fie recompensaţi cu premii ce ar fi trebuit să meargă, în cazul locurilor I, până la 100 de lei.  Banii proveneau din fonduri de la bugetul de stat aferente implementării măsurilor adiacente Programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli în anul şcolar 2012 – 2013, suma totală alocată judeţului Sălaj fiind de circa 69.000 de lei.


Din păcate, socoteala din Sălaj nu s-a potrivit cu cea de la Bucureşti, oficialităţile judeţene aflând, după derularea concursului, că nu pot acorda premii în bani copiilor, întrucât metodologia nu permite acest lucru. „APIA nu decontează astfel de cheltuieli”, ne-a explicat inspectorul şcolar general adjunct Szabo Stefan, cel care se ocupă, din partea Inspectoratului Şcolar, de monitorizarea programului „Fructe în şcoli”. Adjunctul ISJ consideră, însă, că această formă de premiere ar fi fost cea mai agreată de elevi, motiv pentru care a şi încercat să intervină la Bucureşti pentru a se face o derogare în cazul Sălajului. Nu s-a aprobat, iar împreună cu Consiliul Judeţean se încearcă, acum, alte modalităţi de cheltuire a sumelor prevăzute pentru acest concurs.


Prima variantă avută în vedere a fost organizarea unor excursii prin care premianţii să fie duşi să viziteze ferme pomicole. Cum noi în Sălaj nu prea avem aşa ceva, s-a luat legătura cu cele din judeţele vecine. Niciuna nu a acceptat vizita elevilor din Sălaj. „Fermele respectve nu arată, se pare, cum trebuie pentru a-i putea primi pe cei 700 – 800 de elevi din Sălaj”, ne-a redat Szabo motivul refuzului invocat de fermieri.
În aceste condiţii, cel mai probabil, banii vor fi folosiţi pentru dotarea laboratoarelor de biologie din şcoli – o consolare slabă pentru elevii care, animaţi de perspectiva unui premiu, s-au pus serios pe treabă.
 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție