Cum impunem limite copiilor şi de ce este important ca părintele să preia controlul
0Cei care au copii obişnuiesc să spună că nu există meserie mai grea decât cea de părinte. Este nevoie să impunem limite copiilor? Sau este mai bine să îi creştem liberi, fără reguli şi constrângeri?
Dilema dacă impunem sau nu limite copiilor dă naştere unor confuzii şi unor lupte interioare intense. Unii părinţii sunt convinşi că, în lipsa unor limite care să îi facă să deţină controlul asupra situaţiei, vor ajunge să fie manipulaţi de copii sau de situaţiile pe care aceştia le creează. Alţii consideră că îl dacă îngrădesc pe cel mic şi nevoia lui de explorare, îi limitează de fapt autonomia.
Meda Morariu, formator certificat în "Circle of Security Parenting", este de părere că în anumite situaţii, copiii au nevoie să le fie trasate limite şi că, în ciuda protestelor pe care le-ar putea manifesta, acestea le vor asigura un sentiment de siguranţă: "Găsind echilibrul între fermitate şi afecţiune, le oferim tandreţea cu sens de care au nevoie, care conduce la siguranţă emoţională Ei ştiu astfel că vom fi alături de ei ca să preluăm controlul, când se vor simţi depăşiţi de situaţie".
În momentulul în care dorinţa de explorare a copilului interferează cu aspecte importante, precum programarea la medic, specialiştii în parenting recomandă părinţilor să preia controlul. În schimb, când copilul nu vrea să plece de la joacă, iar părintele nu mai are răbdare sau s-a plictisit, ideal ar fi ca acesta din urmă să nu îşi oblige odrasla să îl asculte.
"Unul dintre principiile în care cred şi pe care îl aplic spune că de câte ori este posibil răspunde nevoii copilului şi de câte ori este necesar, preia controlul. Înţelepciunea unui părinte constă în a găsi echilibrul între cele două. Trebuie să fim atenţi la difenţa dintre nevoie şi dorinţă, şi mă refer aici la nevoile emoţionale şi aşteptările pe care le avem de la copii în ceea ce priveşte comportamentul, de multe ori nerealiste. Nu putem să cerem unui preşcolar să aştepte inactiv mai mult de 5-10 minute", explică Meda Morariu.
Aceasta face referire la obiceiul părinţilor de a oferi celor mici gadgeturi ca "să stea cuminţi", dar îi pedepsesc când solicită cu insistenţă telefonul mobil: "Este esenţial să răspundem nevoilor, dar putem să refuzăm dorinţele. Când copilul doreşte o jucărie nouă vorbim despre dorinţă, nu despre nevoie".
În opinia formatorului în educaţie parentală, copiii folosesc comportamentul ca formă de comunicare a nevoilor, dar acestea nu sunt mereu evidente pentru părinţi. "Nevoile sunt ascunse în comportament, din cauza emoţiilor pe care le generează în noi manifestarea nevoii şi a capacităţii noastre de a ne concentra atenţia în mod selectiv", adaugă sursa citată. Aceasta mai spune că toţi suntem, la un moment dat, blocaţi în limitele noastre, iar când conştientizăm acest lucru, putem să facem un pas în spate şi să privim întreaga scenă fără să găsim vinovaţi. Abia când reuşim să privim din poziţia observatorului neutru, vom putea intui nevoia copilului şi vom putea să-i răspundem.
Limitele vor fi impuse cu blândeţe, dar în acelaşi timp cu fermitate, dar niciodată când părintele este iritat ori nervos. "Comportamentul autentic în acest caz nu lasă loc pentru disconfort emoţional. Conştietizăm acest lucru doar când avem disponibilitatea să ne acceptăm propriile limite. Este important însă să ne amintim că cei mici au nevoie ca noi să fim părinţi <<suficient de buni>>, asta înseamnă că părinţii mai pot face şi greşeli. Copiii învaţă de la părinţi cum să înveţe din propriile greşeli", conchide formatorul.
Vă mai recomandăm: