Creaţia maestrului Ioan Sima, cuprinsă într-un album

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoportret Ioan Sima FOTO Arhivă

Reproduceri ale celor mai semnificative lucrări din opera maestrului Ioan Sima au fost reunite într-un album lansat miercuri, 16 octombrie, la Galeria de Artă ce-i poarte numele şi care a fost înfiinţată prin strădania artistului.

Potrivit reprezentanţilor Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, albumul include, pe lângă reproducerea lucrărilor reprezentantive pentru opera maestrului, aflate în patrimoniul galeriei, şi texte de critică de artă semnate de Eugen Schileru, Mircea Ţoca şi Negoiţă Lăptoiu.


Biografia maestrului şi a familiei este munca cercetătorului ştiinţific dr. Marin Pop, specialistul în istorie modernă a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, principalii colaboratori ai ediţiei fiind muzeograf Marcela Băbănaş şi Szabo Attila, şef secţie, coordonator de ediţie, ambii contribuind în primul rând la cercetarea şi documentarea de specialitate privind identificarea, selectarea şi prelucrarea materialului bibliografic, documentar şi imagistic. Consultanţa de specialitate, esenţială în elaborarea acestei lucrări, a fost oferită de doamna Maria Pia Badiu, muzeograf şef de secţie pe vremea efectuării donaţiei, prin urmare fondatorul, gestionarul şi cercetătorul de specialitate cel mai avizat al colecţiei Ioan Sima din Zalău.


Printre textele publicate apar şi citate de la contemporanii lui Sima, artişti şi critici de artă, prieteni şi cunoscători de artă, preluate din ediţiile precedente apărute despre opera maestrului şi din dosarele muzeului donate de doamna Zoe Iustina Martin, dar şi câteva interviuri realizate cu Ioan Sima de către Ilie Călian, Eugenia Gavra, Ion Nicaş, Mircea Ţoca, Mircea Breban, Ileana Petrean-Păuşan, apărute în presă şi bine documentate în arhiva personală a maestrului.


Fotografiile personale şi scrisorile maestrului aparţin arhivei muzeului din Zalău deţinute în urma donaţiei făcute de Sima însuşi, selectate de doamna Maria Pia Badiu. Reproducerile după operele de artă din patrimoniul muzeal au fost realizate de fotograful muzeului, domnul Nicolae Gozman, şi selectate pentru volum de muzeograful Szabo Attila. Cei interesaţi pot achiziţiona albumul de la standul muzeului.

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi