Copil de 15 ani, arestat a treia oară în ultimele luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul a fost arestat pentru a treia oară anul acesta

Un copil de 15 ani, din Zalău, a ajuns la ”recordul” de a fi arestat de trei ori în numai câteva luni. Infractorul precoce are la activ mai multe furturi şi tâlhării, cel puţin una dintre acestea din urmă fiind săvârşită cu violenţă.

Antoniu Caba, copilul ajuns în atenţia poliţiştilor după ce în luna aprilie a acestui an a atacat-o în plină stradă pe o femeie pentru a-i lua geanta, lovind-o cu sălbăticie, a fost arestat, zilele trecute, pentru a treia oară în numai câteva luni. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, minorul a fost trimis în judecată într-un nou dosar, de această dată pentru săvârşirea a patru infracţiuni de furt calificat, constând în aceea că a pătruns în locuinţa persoanelor vătămate Raţ Ioan, Both Maria, Mureşan Viorel şi Szabo Lucian de unde a sustras bunuri, bijuterii din aur şi bani.


Procurorii l-au trimis în judecată, prin acelaşi rechizitoriu, şi pe Sever Tite, acuzat de tăinuire. Mai exact, el l-ar fi ajutat pe Antoniu să valorifice bijuteriile sustrase din locuinţa uneia dintre persoanele vătămate, amanetând 104,7 grame de aur şi obţinând suma de 200 lei. În plus - susţin procurorii - el ar fi primit mai multe bijuterii de la minor ştiind sau cel puţin prevăzând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni.


Antoniu Caba a fst arestat preventiv începând cu data de 20 octombrie, mandatul expirând în 18 noiembrie.


 Reamintim că infractorul precoce a ajuns în atenţia organelor de anchetă în 23 aprilie, când a atacat-o pe stradă, în plină zi, pe o asistentă medicală în vârstă de 53 de ani, încercând să-i ia poşeta. pentru că femeia s-a împotrivit, tâlharul - copil a lovit-o cu brutalitate pe biata femeie, cauzându-i leziuni care au necesitat mai multe zile de spitalizare. El a reuşit să fugă cu poşeta, dar a fost prins în scurt timp, judecat şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Instanţa de fond, Judecătoria Zalău, i-a aplicat măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 3 ani şi a dispus punerea de îndată în libertate. Minorul a profitat de libertatea provizorie dată de judecători pentru a da o nouă lovitură.


Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în 10 iulie, în jurul orei 11.00, el a pătruns prin escaladarea unui geam deschis, în imobilul persoanei vătămate Bai Dora cu intenţia de a sustrage bunuri, iar în momentul în care a fost surprins, a încercat să fugă pe uşa secundară a locuinţei însă, găsind un cuţit în bucătărie s-a răzgândit, a ameninţat-o pe persoana vătămată, apoi a sustras, având în permanenţă cuţitul în mână şi îndreptat spre persoana vătămată, suma de 200 lei şi bijuterii din aur în valoare de 3800 lei.
În 16 iulie, s-a întocmit referat cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile a inculpatului Caba Antoniu Daniel. Propunerea a fost admisă la de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Zalău care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.


Între timp a fost trimis în judecată şi condamnat şi pentru cea de-a doua tâlhărie.

Vă mai recomandăm:

Samsar imobiliar, reţinut de procurorii DNA în urma percheziţiilor făcute la Primăria Zalău


 

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Horoscop luni, 27 octombrie. Leii au de învățat o lecție importantă, Balanțele iau o decizie radicală
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Critici dinspre PSD pentru Nicușor Dan și USR, acuzați că au blocat finanțarea Catedralei, dar au ocupat primele rânduri la sfințirea ei: „Oare' om fi uitat cum își rupeau cămășile de pe ei?”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Doi tineri din Cluj au fost arestaţi preventiv, fiind acuzați că au violat minore. Dezvăluiri din anchetă