Conferinţă pe tema sterilizării. Invitat special, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a opta ediţie a Conferinţei de Sterilizare se va desfăşura în zilele de 18 şi 19 mai şi va reuni specialişti din România, Anglia şi Malta.

Zalăul găzduieşte, în perioada 18-19 mai, cea de-a opta ediţie a Conferinţei de Sterilizare, eveniment organizat de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Pe parcursul celor două zile vor avea loc o serie de dezbateri pe marginea problemelor cheie din domeniul prevenirii infecţiilor, probleme cu care se confruntă atât spitalele din România, cât şi cele din Europa. Tema aleasă în acest an de către organizator – Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău – este “Pacientul pe primul loc. Cele mai bune practici de prevenire a infecţiilor asociate activităţii medicale”.

Şi în acest an, la Zalău vor fi prezenţi medici şi asistenţi medicali din România, Anglia (Christina Bradley, membru în conducerea International Federation of Infection Control, Carole Hallam şi Gary Thirkell Infection Prevention Society) şi Malta (Debbie Xuereb din Malta, Coordonator International Engagement Committee IPS), care vor oferi informaţii actuale în domeniul prevenirii infecţiilor. Invitatul special al conferinţei este prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Informaţiile privind organizarea şi funcţionarea unui Serviciu Central de Sterilizare vor fi oferite atât prin lucrările prezentate, cât şi prin expoziţia medicală specializată, de către Staţia Centrală de Sterilizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Potrivit organizatorilor, conferinţa va fi structurată în două părţi: una dedicată sesiunilor ştiinţifice şi o alta, atelierelor de lucru.

Vă mai recomandăm:

O asistentă medicală reuşeşte să schimbe mentalităţi în sistemul sanitar românesc: „În primul rând să nu faci rău“

Un englez a făcut o misiune din îmbunătăţirea serviciilor medicale dintr-un spital românesc

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”