Condamnare în cazul tinerei vinovate de incendiul în care fratele său în vârstă de doi ani a pierit. Ce au decis judecătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băieţelul de doi ani a suferit arsuri pe 80 la sută din corp FOTO Facebook.com/Isu Smurd Salaj

Gestul necugetat al unei adolescente de etnie romă din Zalău, de a arunca ţigara aprinsă lângă un flacon cu benzină,  i-a fost fatal fratelui cel mic, care a sfârşit în chinuri groaznice.

Zilele trecute, magistraţii Judecătoriei Zalău au găsit-o vinovată de Ioana L., în vârstă de 16 ani, de ucidere din culpă, şi au decis să îi aplice acesteia măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de şase luni. durata executării pedepsei, tânăra este obligată se se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj la datele fixate. În cazul în care nu va respecta obligaţiile impuse şi va comite noi infracţiuni în cursul executării mpsurii educative, minora ar putea fi privată de libertate.

Instanţa a mai decis ca inculpata să plătească Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău 378 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate fratelui ei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Reamintim că în noaptea de 1 spre 2 februarie 2015, adolescenta a dat foc colibei din Ortelec în care locuia împreună cu mama şi cei patru fraţi. Potrivit procurorilor, după ce a fumat, Ioana L. a aruncat ţigara aprinsă lângă un flacon de benzină. În scurt timp, coliba a fost cuprinsă de flăcări, toţi cei şase locatari – cinci copii, cu vârste cuprinse între doi şi 14 ani, precum şi mama lor, de 36 de ani – suferind arsuri de diferite grade.
Victimele au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Cel mai mic dintre copii, un băieţel de doi ani şi o lună, a fost diagnosticat cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, fiind transferat, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti. La scurt timp, însă, micuţul a pierdut lupta cu viaţa.

La aceeaşi unitate medicală din Capitală au fost transferaţi un băiat de nouă ani, ars pe 13,5 la sută din suprafaţa corporală, şi o fată de 12 ani, cu arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului. În ceea ce o priveşte pe mama copiilor, aceasta a suferit arsuri pe circa cinci la sută din suprafaţa corporală şi a fost tratată în UPU, iar apoi, internată în Secţia Chirurgie, Compartimentul Arşi. Celelalte două fete – o copilă de şapte ani şi cea care a declanşat incendiul – au prezentat arsuri de gradul I şi au fost tratate în UPU, întrucât leziunile suferite nu au necesitat internarea în spital.

Vă mai recomandăm:

Tragedie în prima zi de Paşte! Un bătrân de 81 de ani a ars de viu în propria locuinţă

15 ani de închisoare pentru sălăjeanul care a ucis un român în Irlanda. I-a înfipt un cuţit în picior şi l-a lăsat să sângereze până la moarte

Liceanul care şi-a cumpărat cannabis din Canada a fost condamnat. Ce pedeapsă i-au dat judecătorii

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Motivul neașteptat pentru care Regele Charles vrea să-i schimbe numele Prințesei Catherine. Ce s-a aflat
Cum a ajuns fostul ministru Rodica Stănoiu să trăiască cu un bărbat cu 50 de ani mai tânăr: „Încerca s-o ucidă”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Când se adaugă, de fapt, sarea în piftie. Ce ar trebui să știe orice gospodină pentru ca preparatul să iasă cât mai gustos
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța