Cine este noul şef al DNA Oradea. Dosarele de răsunet pe care le-a instrumentat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Chiş (foto stânga) şi Crin Bologa FOTO Andreea Vilcovschi

Şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, procurorul Bogdan Chiş, va prelua de la 1 februarie, scaunul de procuror şef al DNA Oradea. Asta după ce membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii au decis, în unanimitate, delegarea pe funcţie a sălăjeanului.

După 13 ani de activitate ca procuror şi aproape doi ani petrecuţi la şefia Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Bogdan Chiş va prelua, prin delegare, scaunul de procuror şef al Serviciului Teritorial Oradea din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Decizia a fost luată zilele trecute, în unanimitate, de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Delegarea acestuia este valabilă din data de 1 februarie 2021, până la ocuparea funcţiei prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni. Postul de şef al DNA Oradea a devenit vacant odată cu demisia fostului procuror şef, Felicia Popovici, care a intrat în concediu prenatal.
În perioada în care Bogdan Chiş va conduce DNA Oradea, şefia Parchetului Sălaj va fi asigurată de adjunctul Sorin Flonta.

În vârstă de 42 de ani, Bogdan Chiş a absolvit în 2000 Dreptul la Cluj-Napoca, între 2001 şi 2006 a fost avocat în cadrul Baroului Sălaj, pentru ca în următorii trei ani să activeze ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei. În 2009 a devenit procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, între 2016 şi 2018 a lucrat ca procuror la DNA Timiş, iar din 2019 a condus Parchetul Sălaj.

Printre dosarele cu răsunet pe care le-a instrumentat se numără cel al şpăgii de la Cabinetul de Expertiză Medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Sălaj, în care medicului Sorin Mircea Paşca a fost condamnat definitiv la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. De asemenea, a instrumentat dosarul furtului a 3 tone de cupru din depozitul de la Var al Rezervelor Statului, cel al crimei din Ortelec, când un bătrân de 81 de ani a ucis pentru o presupusă comoară, dar şi cel ce vizează fosta conducere a Centrului "Acasă" din Zalău, acuzată că au fraudat cu peste 1,6 milioane de lei bugetul asigurarilor de sanatate.

Bogdan Chiş este al doilea sălăjean care ajunge într-o funcţie de conducere în DNA, după Crin Bologa a preluat anul trecut conducerea acestei structuri de parchet.

Vă mai recomandăm:

Ce s-a întâmplat în Sălaj cu dosarele de zădărnicire a combaterii bolilor. Fugarul care a avut-o complice pe adjuncta DSP

Infracţionalitate în creştere în Sălaj. Ce explicaţii are procurorul şef al judeţului

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor