Cele mai spectaculoase parcuri de distracţii din lume. Ce viteze ameţitoare ating trenuleţele din Ferrari World

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indiferent de vârstă, parcurile de distracţie sunt o excelentă metodă de petrecere a timpului liber pentru cei aflaţi în căutarea unor de experienţe interesante şi pline de adrenalină.

Fără îndoială, tuturor ne place să ne distrăm, iar pentru asta, mulţi suntem dispuşi să cheltuim o avere. Pentru a satisface această nevoie, în lume au fost construite numeroase parcuri de distracţii dotate cu tehnologii avansate care să ne crească adrenalina şi să ne facă ne simţim plini de viaţă.
Iată câteva dintre cele mai spectaculoase şi mai vizitate parcuri de distracţii din lume, care vă vor face inimile să sară din piept. Unele sunt tematice, altele numai bune pentru o zi petrecută în familie, în timp ce altele vă vor asigura curse nebune şi aventuri maxime.

Ferrari World, Abu Dhabi

FOTO www.getyourguide.com

Deschis în 2010, Ferrari World este considerat a fi cel mai mare parc de distracţii de interior din lume, diind dedicat în special familiilor cu copii, întrucât majoritatea călătoriilor sunt potrivite pentru toată lumea. Cei care doresc să simtă fiorii aventurii au la dispoziţie Formula Rossa, cel mai rapid roller coaster de pe planetă, mai rapid chiar şi decât o maşină de Formula 1. În mai puţin de cinci secunde, veţi călători cu 240 km/oră, după ce în prealabil aţi urcat o rampă de 52 de metri.

Six Flags Illinois

FOTO www.expedia.com

Parcul de distracţii american este gazda lui "Goliath", cel mai înalt, mai rapid şi mai abrupt rollercoaster din lemn din lume. Locul abundă în elemente distractive potrivite pentru întreaga familie, printre care curse prin apă, plimbări înfricoşătoare, carusele care mai de care mai îndrăzneţe şi mai atractive.

Portaventura Park Barcelona

FOTO http://www.barcelonabook.com

Unul dintre cele mai mari parcuri tematice al Europei, Portaventura din Barcelona dispune şi de un parc acvatic, dar şi de hoteluri de patru stele, fiecare cu peste 500 de camere. Este împărţit în şase zone, fiecare amenajat după o anumită temă: Mediterana, China, Polinezia, Mexic, Vestul Sălbatic şi Sesame Street, cu elemente distractive pentru absolut oricine, indiferent de vârstă, sex, preferinţe ori statut social. Aici, vizitatorii au la dispoziţie catapulte orizontale, care "zboară" cu 135 km/h, călătorii în junglă, curse în diverse maşinării care ating viteze ameţitoare.

Cedar Point Ohio

FOTO http://detroit.cbslocal.com

Votat pentru 16 ori consecutiv drept "cel mai tare parc de distracţii din lume", Cedar Point oferă, pe lângă cele 72 de curse pe tot felul de maşinării trăznite, una dintre cele mai pline de adrenalină şi mai rapide plimbări cu rollercoaster-ul "Wicked Twister". Tot aici, există o fermă de animale, terenuri de golf, karting şi se organizează diverse spectacole live.

Universal Orlando Florida

FOTO www.universalorlando.com

Compus din două parcuri tematice - studiourile universale şi insulele de aventură - staţiunea Universal Orlando este locul în care puteţi pătrunde în lumea fabuloasă a lui Harry Potter, puteţi vizita vestita Alee Diagon şi Leaky Cauldron, locul în care Harry l-a întâlnit pentru prima dată pe profesorul Quirrel, dar şi satul vrăjitorilor, Hogsmeade. Tot aici, vizitatorii vor da peste creaturile ciudate din film.

Vă mai recomandăm:

Top 10 cele mai spectaculoase faruri din lume. Cum arată Turnul lui Hercule din Spania, construcţia veche de 1.900 de ani

Top 5 minuni arhitecturale ale lumii. Tunelul spectaculos construit la 100 de metri sub nivelul mării

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie